În primele opt luni ale anului

Peste 280.000 de turişti au vizitat judeţul Suceava

> Aproape un sfert dintre ei au venit în luna august

În structurile de primire turistică observate statistic care au funcţionat în judeţul nostru în luna august 2018 au fost cazaţi 62.764 turişti, numărul lor fiind mai mare cu 26,9% faţă de luna iulie 2018, iar faţă de luna similară din anul 2017 numărul sosirilor a crescut cu 16,6%, potrivit statisticii Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Suceava.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi turişti, 48,1%, au preferat să fie cazaţi în hoteluri, 23,0% în pensiuni agroturistice, 18,6% în pensiuni turistice, iar 10,3% în celelalte tipuri de structuri de primire turistică (moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice).

Pe zone turistice, cel mai mare număr de sosiri au înregistrat structurile din zona montană cu 53,3%, ele fiind urmate de structurile situate în municipiul Suceava – 18,4%, zona staţiunii balneare Vatra Dornei – 12,9% şi „alte localităţi şi trasee turistice” – 15,4%.

Pe categorii de clasificare, 47,3% din numărul total al turiştilor sosiţi au preferat să se cazeze în structurile de primire de 3 stele, 33,9% în structurile de primire de 4 stele, 15,9% în structurile de primire de două stele, 2,2% în structurile de primire de o stea, iar 0,7% în structurile de primire de 5 stele.

Din numărul total al turiştilor, 82,4% au fost turişti români şi 17,6% turişti străini, iar din totalul de turişti străini cazaţi în structurile de primire turistică în luna august 2018, 95,3% provin din Europa dintre care 90,8% aparţin ţărilor din Uniunea Europeană.

Pe ţări de provenienţă, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în luna august 2018 au fost din Spania (24,9%), Italia (18,4%), Germania (13,9%), Polonia (6,3%), Franţa (6,0%), Olanda (3,8%), Ucraina (3,3%).

În primele opt luni ale anului, în structurile de primire turistică din judeţ au fost înregistrate 280.657 sosiri, cu 9,1% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În luna august a.c., în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică au fost înregistrate 138.905 înnoptări, mai multe cu 21,5% faţă de luna iulie 2018. Comparativ cu luna august 2017, numărul înnoptărilor a crescut cu 11,2%.

În primele opt luni, în structurile de primire turistică din judeţ, au fost înregistrate 565.964 înnoptări, cu 9,2% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În luna august a.c., indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost 47,5%, mai mare cu 8,2% faţă de luna iulie 2018.

Faţă de luna similară din anul 2017, indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a crescut cu 4,7%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare înregistrat de structurile de primire turistică din judeţul nostru în primele opt luni ale anului a fost 29,0%, mai mare cu 2% puncte procentuale faţă de indicele înregistrat în perioada similară din anul 2017.

De menţionat este că DJS Suceava include în statistici doar unităţile de cazare cu minim zece paturi. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: