Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi a Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în data de 2 noiembrie 2018 vor fi aduse, în pelerinaj, la Biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Suceava, str. Victoriei, Moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Ele sunt aduse din Arhiepiscopia Iaşilor, Parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, unde se află de peste 250 ani. Sfintele Moaşte au fost dăruite în 1748 de Patriarhul Alexandriei, Matei Psaltul, lui Andrei Ruset, Vel-Logofăt. Matei Psaltul fusese stareţ la Mănăstirea Zlătari din Bucureşti, iar Andrei Ruset din Deleni era capuchehaie a Moldovei la Constantinopol, în vremea lui Constantin Mavrocordat. Andrei Ruset l-a ajutat pe Matei să dobândească scaunul Patriarhal, iar aceasta, în semn de recunoştinţă, i-a dăruit Sfintele Moaşte. Până a rămâne la Federeni, Moaştele au fost păstrate de familia şi moştenitorii lui Andrei Ruset. Una din nepoatele lui Andrei Ruset, Măriuţa Milu, s-a căsătorit cu un boier, Iordache Krupenski, şi au construit o frumoasă biserică în Feredeni, pe la anul 1870. Familia Krupenski a hotărât apoi să aşeze Sfintele Moaşte în Sfântul Altar, unde sunt şi astăzi.
Sfintele Moaşte vor fi aşezate în Biserică până pe data de 12 noiembrie 2018.
În această perioadă biserica va fi deschisă între orele 9 şi 19. La ora 18 va fi citit acatistul Sf. M.Mc. Gheorghe şi se vor pomeni toate pomelnicele de peste zi.
Îi aşteptăm cu dragoste părintească pe toţi credincioşii să ne rugăm împreună „Purtătorului de Biruinţă”. (Paroh, preot ic. stavr., PAUL SORIN HIRGHILIGIU)

























Comentarii