#Mioritza

 …Mioritză laie (etc.), de trei zile-ncoace, gura nu-ţi mai tace… Ori iarba nu-ţi place, ori eşti bolnăvioară, ori n-ai certificat (de sprijin cuplat)?

Uite că deunăzi, nişte ciobani (în funcţie de ştiri „câţiva”, „zeci”, „mulţi” sau „numeroşi”) au protestat în târla din faţa sediului Ministerului Agriculturii. Unul dintre ei, cică mai ortoman (…să zicem; asta ar fi însemnând, într-o română azi uitată, ins cu multe parale) sau mai curând „orto” (adică vertical, înfipt), a dat de ştire că oitzele (de fapt soţii lor; după tradiţie, berbeci) din „programul de ameliorare” (program cumva dincolo de tradiţia locului) sunt mai neperformante decât cele pământene, vlăstare cornute pasămite înrudite cu cele pe care le creşteau supuşii lui Decebal spre a fi exportate să fie halite de supuşii lui Traian. „Lumea s-a lăcomit la bani şi a stricat animalele” a declarat acela, suflând în microfon şi năduşind pe sub miţele folclorice în care s-a înrobat să dea bine pe sticlă (era prin preajmă şi acel Ghiţă din Jina care odinioară telefona oilor să vină la muls). Aşa-i!, a întărit un autentic ortoman (2000 de oi; luni, la emisiunea ciobăniţei de fotbalişti Anamaria Prodan, un altul zise că fiecare berbece e aidoma unui card bancar!). Din toate astea lăsând de înţeles prostului (cetăţeanului obişnuit, de pe stradă, cum se zice acum) că oaia rrromânească era blândă, cu pulpa grasă şi devreme acasă (la stână), recitatoare de versuri de Alecsandri, pe când aia (la care – clar!!! – s-au lăcomit ciobanii muntean şi ungurean) e năbădăioasă, picură când lapte, când cola, când seacă stând pe Facebook, când dă-n ea boala şi pârăşte tot la Bruxelles!!!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: