Un eveniment cultural special, organizat de Biblioteca municipală Câmpulung Moldovenesc, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, a avut loc pe 18 septembrie a.c. Este vorba de lansarea volumelor „Într-o ultimă joi din august şi ce s-a mai petrecut prin Câmpulungul meu” al Artemisiei Ignătescu şi „Popas într-o gară a trenului timp”, scris de Alina Elena Andruhovici. Cărţile şi autoarele lor au fost prezentate publicului de nume de prestigiu ale condeiului bucovinean: scriitoarea şi publicista Doina Cernica, profesorul şi jurnalistul Ion Nedelea, scriitoarea Paraschiva Abutnariţei şi profesorul Ioan Popoiu, cercetător istoric şi poet.
Muzica a dat tonul frumoasei activităţi artistice, grupul de copii talentaţi „Amadeus Junior” ne-a încântat, de sub bagheta profesorului Gheorghe Săndulescu, cu câteva bijuterii muzicale din repertoriul internaţional dar şi inspirate din folclorul autentic românesc. Cu o doină de jale din Bucovina, micuţa solistă Emilia Rusu a cutremurat asistenţa prin vocea sa uluitoare şi prin acurateţea interpretării.
Scriitoarea Doina Cernica s-a referit, pe rând, la cărţile lansate, dar şi la bogata activitate culturală a autoarelor şi ne-a împărtăşit, cu duioşie, câteva din amintirile sale legate de Câmpulung, de Liceul „Dragoş Vodă”, căruia îi este absolventă, şi de ucenicia sa în publicistică sub calda şi competenta îndrumare a doamnei Artemisia Ignătescu. Elogiind întreaga muncă de cronicar al Câmpulugului de peste cinci decenii a neobositei jurnaliste, i-a mulţumit, în numele conducerii cotidianului „Crai nou”, pentru colaborările sale trecute, prezente şi viitoare, subliniind nepreţuita valoare documentară a acestor „altfel de monografii” adunate în cele cinci (deocamdată) volume de autor. Şi titlul acestui volum, ca şi al celorlalte – explică Doina Cernica –, nu este întâmplător ales, el fiind o amplă metaforă care reflectă o realitate surprinsă la un moment dat de ochiul unui reporter desăvârşit, dar şi o stare sufletească, un sentiment de dragoste şi ataşament al autoarei pentru oraşul său.
La „Popas într-o gară a trenului timp”, volum „compozit” al scriitoarei, consacrate de acum, Alina Elena Andruhovici, Doina Cernica remarcă eleganţa stilului autoarei şi valoarea materialului ilustrativ. Fie că e vorba de impresiile de călătorie de prin locurile fascinante, aproape exotice, pe care aceasta le-a vizitat, de bucăţi memorialistice sau de povestiri „rupte din viaţă”, din proza sa răzbate către cititor bucuria scrisului şi dragostea de oameni, partea cea mai frumoasă şi mai interesantă fiind „Paradox”, capitol în care evocă amintirea ilustrului său frate Vasile Andru.
Ion Nedelea, fost redactor-şef al „Craiului nou”, referindu-se la vasta şi îndelunga activitate a celor două autoare, numeşte întâlnirea de faţă o „sărbătoare a longevităţii”. Apreciază la Atemisia Ignătescu vigoarea talentul său literar care se întâlneşte fericit cu acele calităţi ce o fac un bun reporter, interesul său pentru viaţa culturală şi spirituală a Câmpulungului şi a zonelor învecinate, pentru personalităţile culturale de marcă ale oraşului, dar în acelaşi timp şi pentru făptuitorii de bine şi frumos, pe care îi scoate din anonimat prin reportajele şi cărţile sale. Mai remarcă uriaşa energie care o determină să scrie şi o sprijină în dorinţa sa de „a fi de folos şi a lăsa ceva în urmă”. Prezenţă semnificativă în viaţa socială şi culturală a oraşului, Artemisia Ignătescu pune în valoare prin scrisul său toate întâmplările şi persoanele de valoare de aici, devenind ea însăşi, prin acesta, parte a patrimoniului nostru spiritual.
În „Popasul…” Alinei Andruhovici, publicistul sucevean apreciază în egală măsură frumuseţea stilului literar şi valoarea informaţiilor referitoare la fapte istorice şi locuri de legendă, dar şi la unele străvechi tradiţii româneşti.
Scriitoarea Paraschiva Abutnăriţei, prezentă în calitate de secretar al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din ara Dornelor în care cele două autoare sunt membre, dar şi de prietenă dragă a acestora, şi-a exprimat respectul şi preţuirea pentru activitatea culturală câmpulungeană, la care ambele „senioare” ale condeiului îşi aduc cu asupra de măsură obolul. Amintind de ampla şi valoroasa monografie a Câmpulungului întocmită de Vasile şi Otilia Sfarghiu, oaspetele dornean a scos în evidenţă importanţa documentară a cărţilor Artemisiei Ignătescu, oglindă vie a faptelor şi a oamenilor locului, dar şi a memoriilor Alinei Andruhovici, martoră la prigoana şi suferinţelor românilor basarabeni din veacul trecut.
La aceste răni încă nevindecate ale trecutului, aşa cum se reflectă ele în cele trei cărţi ale Alinei Andruhovici „ Zbucium”, „Cum poţi să uiţi?” şi „Popas…”, s-a referit şi istoricul Ioan Popoiu. Deşi au o tentă mai personală şi sunt scrise într-un stil duios, aroape poematic, ele au o valoare documentară de necontestat. Pelerinajele autoarei, relatate în paginile volumului lansat, surprind cititorul prin frumuseţea descrierii, dar şi prin informaţiile inedite pe care le oferă. Evocând la rândul său figura luminoasă a iluminatului Vasile Andru, Ioan Popoiu şi-a exprimat bucuria de a primi din volumul Alinei Andruhovici noi detalii ale biografiei acestuia, mai ales cele legate de copilăria celor trei fraţi, pe care viaţa i-a risipit prin lume.
Poeta şi umorista Cătălina Orşivschi a dat citire unei poezii, o adevărată odă închinată doamnei scrisului câmpulugean, Artemisia Ignătescu. Personalitatea acesteia l-a inspirat şi pe Sebastian Crăciun, tânărul poet, elev al Colegiului „Dragoş Vodă” şi întemeietor, alături de mama sa, al Asociaţiei „Freamăt de speranţă”, care are ca scop ajutarea copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi.
Emoţionată de gestul acestuia, doamna Ignătescu şi-a „deconspirat” intenţia de a dona acestei asociaţii cea mai mare parte din fondurile financiare obţinute din vânzarea volumului lansat, aşa cum a făcut, de altfel, şi la apariţia celor anterioare.
Autoarele au mulţumit, la final, instituţiilor organizatoare, autorităţii publice locale care, prin primarul Mihăiţă Negură, a sprijinit activitatea culturală la care am luat parte, publicului şi în mod deosebit oaspeţilor speciali veniţi din Suceava, Vatra Dornei, Păltinoasa, Vama şi alte „locuri dragi” să le fie alături în această zi însemnată.
Întâlnirea s-a încheiat cu un colaj de muzică patriotică susţinut de grupul folcloric vocal-instrumental „Piatra Şoimului”, al cărui lider este consilierul local Virgil Macovei.
Dorim celor două „mărturisitoare” ale trecutului şi prezentului bucovinean sănătate de fier şi forţă creatoare nesecată şi aşteptăm cu interes alte roade ale talentului şi sârgului lor jurnalistic şi literar.
Bibliotecar LUMINIŢA IGNEA
Foto: bibliotecar DANA Ianoş



























Comentarii