(16.12.1860, Mitocu Dragomirnei – 4.04.1920, Bucureşti)
Şcoala română cu 7 case s-a deschis la Mitocu Dragomirnei la 10 septembrie 1860, adică cu două luni înainte de naşterea lui Ştefan Saghin, copilul care avea s-o frecventeze până a deveni elev la Gimnaziul Superior Greco-Oriental din Suceava. În 1880, luându-şi examenul de maturitate, s-a înscris la Facultatea de Teologie a Universităţii din Cernăuţi, pe care a absolvit-o în 1884, an în care a participat şi la fondarea Societăţii „Academia Ortodoxă”. În 1889 şi-a luat doctoratul în teologie, ca apoi, în două rânduri, să urmeze cursuri de specializare, în 1889-1891 şi în 1897-1898, la Viena, München, Breslau şi Atena. Din 1891 a fost predicator la Catedrala din Cernăuţi, iar între 1894-1896 a predat, ca profesor suplinitor, istoria, geografia şi româna la Şcoala Normală din Cernăuţi. Din 1899 a fost titularul cursului de dogmatică în cadrul Facultăţii de Teologie, predând, din 1907, cursul de teologie fundamentală. A fost decan al Facultăţii de Teologie în câteva rânduri, iar funcţia de rector al Universităţii din Cernăuţi a exercitat-o în 1911-1912. Doctorul în teologie Ştefan Saghin a fost şi doctor honoris causa a Universităţii din Atena.
Presbiter în 1897, arhipresbiter stavrofor în 1911, predicator catedral, Ştefan Saghin a fost, în perioada 1916-1917, când autorităţile ecleziastice din Cernăuţi erau evacuate la Praga, preşedinte al Consistoriului mitropolitan bucovinean.
În 1906 şi-a început activitatea politică, când a fost ales în conducerea Partidului Apărărist. S-a numărat printre membrii Comitetului Naţional Central, care în şedinţa din 27 iulie 1908 a hotărât să poarte tratative referitoare la împăcarea tuturor partidelor române din Bucovina. Iar la 31 ianuarie 1909 a fost cooptat în dirigenţa Partidului Creştin-Social Român din Bucovina.
Ca membru al Consiliului Naţional Român, ales la Adunarea Constituantă de la Cernăuţi din 27 octombrie 1918, era trecut sub nr. 34, iar la Congresul General al Bucovinei era al 54-lea printre membrii CNR, care participau la acel for politic.
După congres, cu sentimentul unui vis împlinit, a expediat din partea Facultăţii de Teologie, a cărui decan era atunci, o telegramă regelui Ferdinand, încredinţându-l: „colegiul profesoral întrunit în prima sa şedinţă după îndeplinirea epocalului act istoric al Unirii, roagă Majestatea Voastră să binevoiască a primi asigurarea celei mai nestrămutate credinţe către tronul falnicului liberator şi înfăptuitor al României Mari”. O telegramă cu un conţinut aproape identic a trimis Ştefan Saghin şi lui Petru Poni, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii de la Bucureşti.
Nu a făcut parte din guvernul Bucovinei ales de CNR la 12 noiembrie 1918, în schimb, la 16 aprilie 1919 Ion Nistor l-a numit Secretar de Stat la Culte în Administraţia Bucovinei, funcţie pe care a deţinut-o până în clipa morţii. Şi omul care a fost până la Primul Război Mondial membru al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, în cadrul căreia între 1892-1896 a îndeplinit funcţiile de secretar şi de inspector al Internatului de Băieţi Români din Cernăuţi, care a fost membru sprijinitor şi membru de onoare al Societăţii Academice „Junimea”, care pentru merite deosebite pe tărâm naţional-cultural a fost decorat cu ordinul „Steaua României”, a decedat la vârsta de 60 de ani.
A fost căsătorit cu Maria, o fiică a parohului din Liteni Constantin Berariu, având cu ea opt copii, dintre care unii au făcut studii superioare în capitala Bucovinei.
Unele din lucrările sale au fost publicate în revista bisericească „Candela”, iar alte scrieri ale acestui harnic savant teolog au apărut, la Cernăuţi, în volume. Printre acestea se numără: „Logos la Sfântul Evanghelist Ioan” (1896), „Incarnantions dogma” (1899), „Dogma sotiriologică” (1903), Tălmăcirea exegetic-filosofică a prologului de la Evanghelistul Ioan”, „Întrebări actuale dogmatice-apologetice” (1912) ş.a. În colaborare cu preotul Constantin Morariu încă în 1899 a tradus „Nouăsprezece Omilii ale celui dintru sfinţi Părintele nostru Ioan Gură de Aur la Epistola Sfântului Apostol Pavel către romani”.
DUMITRU COVALCIUC
Comentarii