Revenit acasă pentru totdeauna

De Naşterea Maicii Domnului, sau Sfânta Maria Mică, cum se mai numeşte această sărbătoare în popor, Dumitru Covalciuc venea acasă la Oprişeni, unde în această zi se sărbătoreşte Hramul bisericii. A crescut cu această sărbătoare în suflet în vrednica familie de gospodari a lui Vasile şi Eleonorei Covalciuc, alături de fraţii mai mici, Gheorghe şi Petrea. După ce a plecat la studii, la armată, şi s-a mutat cu propria familie la Cernăuţi, venea de hram acasă ca să stea la masă, ei, cei tineri, cu familiile lor, să-şi bucure părinţii atât cu prezenţa, cât şi cu nepoţii care erau mult aşteptaţi de bunei. Avea o bucurie sufletească aleasă când se întâlnea cu oamenii satului, fie la biserică, fie la horă, când aceasta încă mai era principala distracţie a ţăranilor, ce întruchipa în sine, de fapt, vechile şi nepreţuitele tradiţii ale poporului nostru. Ori de câte ori revenea acasă, avea o sărbătoare lăuntrică, o sărbătoare a inimii, a sufle-tului…

La hramul de anul acesta, 2018, Dumitru Covalciuc revine acasă pentru totdeauna, fapt pentru care le mulţumim tuturor care au contribuit  la aceasta, dar mai ales omului de suflet Ioan Iţco, preşedintele Fundaţiei Iţco din Câmpulung Moldovenesc şi grupului de patrioţi români care l-au sprijinit.  Dumitru Covalciuc revine însă în chip de piatră, pentru ca să stea aici veşnic. Revine în chip de piatră, aşa cum l-a văzut tânărul sculptor din Boian, Cristian Ion Bota: rece, sever, strict, încruntat faţă de duşmanii şi hulitorii limbii române, distrugătorii tradiţiilor şi datinilor strămoşeşti. Tot aşa s-a prezentat întotdeauna vizavi de cei care au căutat să falsifice istoria. Noi însă, cei care încă îl avem cald în suflet, iar în urechi ne mai răsună vocea sa şi glumele cu care ne întâmpina de fiecare dată, poate îl vedem altfel: glumeţ, binevoitor, competent, principial, argumentativ, enciclopedic…  Aşa îl ştim pe Dumitru Covalciuc  — ziaristul, folcloristul, scriitorul, istoricul, monografistul, redactorul.

Dumitru Covalciuc rămâne la Oprişeni pentru totdeauna. Trupul lui este înhumat în cimitirul satului, chipul lui este împietrit în curtea şcolii, munca lui este scrisă în cărţi, sufletul lui, prin biserica satului, a ajuns în Cer, deasupra întregii Bucovine, deasupra noastră, şi va rămâne în amintirea noastră. Este o revenire acasă pentru totdeauna.

Refugiu în lumea mirifică a folclorului

O mare parte din activitatea sa scriitoricească Dumitru Covalciuc o consacră creaţiei populare orale, adică folclorului, pe care nu voi obosi să-l numesc „cartea de vizită a orcărui popor”.  Anume folclorul este sufletul unei naţiuni, şi niciodată altceva. El a venit la noi timp de secole, şi chiar dacă s-a modificat într-un fel sau altul, aceasta s-a întâmplat datorită evoluţiei omenirii. Progresul l-a sărăcit în mare parte, însă până la urmă tot el rămâne sarea sau principalul condiment al culturii unei naţiuni, sau, dacă vreţi, dulceaţa sufletului.

Dumitru Covalciuc înţelege acest lucru la scurt timp după începerea biografiei sale de muncă creativă, când autorităţile mai căutau să-l liniştească pe tânăr prin diverse metode. Şi atunci Dumitru îşi caută liniştea în tezaurul nemărginit al creaţiei populare a românilor din nordul Bucovinei. Şi nu cunoaştem în ce măsură a putut să se liniştească, însă el ne lasă o adevărată comoară de texte folclorice pentru noi, pentru cei de după noi şi mult mai departe. Despre aceasta D. Covalciuc mărturiseşte în textul dedicaţiei la cartea „Comori folclorice din dulcea Bucovină”, apărută în anul 2004 cu sigla editurii „Zelena Bukovîna” şi pe care am avut bucuria s-o îngrijesc şi s-o tipăresc la tipografia din Hliboca. Iată aceste cuvinte de profundă emoţie şi aducere aminte ale lui D. Covalciuc: „Cu drag şi cu gratitudine dedic această carte bunei şi iubitei mele soţii Victoria, în semn de recunoştinţă şi adâncă preţuire pentru faptul că în cele mai dramatice mo-mente prin care a trecut abia înfiripata noastră familie în anii (încă „sovietici”) 1973-1975, a înţeles că refugiul meu în lumea mirifică a folclorului a însemnat atunci şi salvarea sufletului. Tot dânsa a ostenit întru economisirea mijloacelor băneşti ca această carte să poată vedea lumina tiparului. Astfel, ne-am văzut ambii datori să întoarcem lumii o parte din comorile (închise între copertele a zeci şi zeci de caiete) adunate de la ea în temei cu trei decenii în urmă, când, trăind cu înălţătorul  sentiment al Bucovinei, nu încăpeam în Bucovina noastră dragă.”

Fără îndoială, în acea perioadă „mişcările bruşte” cu sens naţional-patriotic erau lipsite de noimă. De aceea, probabil, Dumitru Covalciuc găseşte de cuviinţă să conserve tezaurul de nepreţuit al românilor nord-bucovineni, prorocind, de parcă, faptul că acesta va sărăci în teren o dată cu stingerea din viaţă a purtătorilor lui, dar nu în ultimul rând şi înlocuirea vechilor şi frumoaselor tradiţii cu altele, noi, inventate de puterea sovietică.

Pe la mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut, împreună cu profesorul universitar Grigore Bostan, participă cu unele texte folclorice la culegeri colective care se tipăresc la Chişinău.

Vorbind despre volumul „Comori folclorice din dulcea Bucovină”, scos la lumină în anul  2004, constatăm că el nu cuprinde întreaga colecţie de folclor românesc a lui Dumitru Covalciuc, „înregistrat în 53 de localităţi nord-bucovinene (sate, cătune, suburbii, dar şi două oraşe) aşezate de la poalele Carpaţilor şi obârşia Siretului până în zona Cosminului şi Dereluiului şi mai departe, peste Prut şi chiar până la Nistru, unde mai există, ca nişte insuliţe, mici comunităţi româneşti întemeiate în anii ’20-3’0 ai secolului trecut de ţăranii ce au fost aduşi acolo din fostul ocol al Câmpulungului pentru a fi împroprietăriţi”,  ne mărturisea autorul.

Volumul în cauză include circa 800 de piese înregistrate în anii 1969-1972, 1973-1975 şi în continuare mai rar, cu diverse ocazii. Investigaţiile  pe teren au fost reluate de D. Covalciuc la începutul anului 2004 pentru a stabili dacă repertoriul bucovinean este la fel de bogat ca şi cu trei decenii în urmă sau a devenit mai sărac.

Aranjat pe cicluri tematice, materialul folcloric din colecţia „Comori folclorice din dulcea Bucovină”  a început să fie publicat din 1992, când la Cernăuţi, sub egida Institutului obştesc de istorie, restituiri literare şi folclorice, înfiinţat tot de Dumitru Covalciuc, au ieşit de sub tipar micile culegeri “Cucule, ce pene porţi? (75 cântece) şi “Cântece de cătănie şi război” (100 cântece). Piesele folclorice din aceste culegeri au fost multiplicate prin şapirografiere, şi de aceea au fost incluse şi în acest volum.

În condiţii tipografice adecvate în 1996 la Tipografia raională din Hliboca a văzut lumina tiparului cea de a treia culegere – „202 cântece populare din Bucovina”, care a inaugurat şi seria „Biblioteca «Arboroasa»”. Textele din ea au fost împărţite pe cicluri tematice, fiind astfel prezente motivele dorului, inimii, norocului, despărţirii celor dragi, visului de iubire, omului frumos şi „bun de fală” din folclorul românesc din Bucovina.

Tot în anul 2004 la „Zelena Bukovîna” apare şi culegerea de texte folclorice a lui Dumitru Covalciuc „Iese luna din pomete”, pregătită şi tipărită la Tipografia din Hliboca. Cele o sută de pagini de folclor autentic includ între coperte  texte împărţite în următoarele capitole: „Din poezia ceremonialului de nuntă”, „Bocete”, „Din poezia obiceiurilor de iarnă”, „Carnaval ţărănesc”.

O altă culegere de creaţii populare s-a întitulat „Folclor românesc din nordul Bucovinei” şi a ieşit de sub tipar la Editura „Augusta” din Timişoara în anul 2001, avându-l în calitate de consilier editorial pe inimosul bucovinean şi reputatul om de cultură Adrian Dinu Rachieru. Cele 492 de creaţii poetice au fost găzduite în pagini la rubricile „Cine nu ştie ce-i dragul”;  „M-ai iubit ca pe-un pui blând”, „Nu pot trece de duşmani”,  “Urâtul te duce-n lume”, “Cine iubeşte şi lasă”, „Pe cel deal, pe cea costină” (doine), „Decât m-ai fi făcut fată”, „Pădure, verde pădure”, „Amar îi, Doamne, pelinul” (cântece de înstrăinare) şi „Hore”.

Dumitru Covalciuc îşi exprima în repetate rânduri regretul că înregistrarea textelor n-a fost făcută pe bandă de magnetofon, însă în fiecare caz s-a procedat la întocmirea fişei de informator. Evident, au fost indicate numele şi vârsta informatorilor, data şi locul în care respectivele creaţii populare au fost înregistrate.

În 1993 la Hliboca vede lumina tiparului culegerea de colinde şi urături de pe Valea Siretului „Sculaţi gazde, nu dormiţi”, iar în anul 2000, tot acolo, se tipăreşte placheta „Colinde şi urături pentru copii şi maturi”. Ambele culegeri includ texte din ciclul sărbătorilor de iarnă din colecţiile lui Dumitru Covalciuc şi ale subsemnatului.

Un loc aparte în creaţia populară orală îl deţin poveştile, basmele, snoavele, legendele. Dumitru Covalciuc în activitatea sa sârguincioasă de folclorist nu evită aceste genuri folclorice. Astfel, în 1994 la Hliboca vede lumina tiparului cartea „Poveşti şi snoave din Bucovina”. Este prima din perioada postbelică culegere de poveşti şi snoave româneşti care se tipărea în nordul Bucovinei. Culegerea include 18 poveşti culese de la oameni înţelepţi, cu harul povestirii dat de Dumnezeu, acestea fiind tălmăcite în nopţile lungi de iarnă, fie la gura sobei sau pe la clăci şi şezători. Acestea sunt aduse cititorului într-un limbaj autentic, deosebit de melodios şi de o rară duioşenie, la care mai adaogi şi talentul lui Dumitru Covalciuc în transmiterea informaţiei de la unul la altul. Cu un deosebit subtext, în poveştile incluse în culegerea dată sau în „Basme bucovinene”, care vede lumina tiparului în 1997, cercetătorul creaţiei populare a românilor din nordul Bucovinei, prezintă eroi bine cunoscuţi  în diverse zone ale arealului românesc: Făt-Frumos, Ileana-Cosânzeana, Petrea Voinicul, Florea Înfloritul. Dar şi farmecul ării de Sus îl păstreaza nevătămat.

Deosebit de bine sunt aşternute pe hârtie poveştile nuvelistice. În ele întâlnim omul simplu şi deosebita lui înţelepciune, fie în dialog cu împăratul, fie cu boierul, fie că ţăranul ajunge singur prim-ministru. Dumitru Covalciuc ştie să le povestească, uneori într-un stil esopian, în care stau alături şi satira, şi înţelepciunea, prin aceasta povestea devenind şi educativă, şi atractivă.

La un an după aceasta, în 1995, la Hliboca, Dumitru Covalciuc scoate culegerea „Legende populare din Bucovina”. Printre cele 21 de texte incluse în carte întâlnim legende istorice, ca, de exemplu, „Cum s-au năruit zidurile cetăţii Ţâţâna”, „Oprişul voievodal”, „Moşia Stănescului”, „De ce i s-a tras moartea lui Dovbuş” şi altele. Culegerea include încă un ciclu de legende pe temă religioasă, cum sunt „Maica Domnului în căutarea Fiului”,  „Maica Domnului şi Triful cel Nebun”, „Dreptatea lui Dumnezeu” ş.a.  Nu lipsesc nici legendele cu animale şi păsări: „Legenda rândunicii”, „Legenda cârtiţei”, „Legenda cucului” etc.

În anul 2003 în seria „Biblioteca «Arboroasa»” apare la Hliboca un triptic editorial alcătuit din trei poveşti incluse în trei plachete separate: alături de Simeon Florea Marian şi Ion G.Sbiera, apare şi Dumitru Covalciuc cu povestea „Petrea Voinicul şi Florea Înfloritul”.

În 2006, cu binecuvântarea  ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la Editura Arhiepiscopiei se tipăreşte cartea lui Dumitru Covalciuc „Poveşti, snoave şi istorioare populare din nordul Bucovinei”. Volumul include 75 de texte înregistrate  în prima jumătate a anilor ’70 ai secolului trecut, când D. Covalciuc, potrivit propriilor mărturisiri, se „refugiază în lumea mirifică a folclorului”. Se refugiază pentru a salva un întreg tezaur de perle populare care se prezintă prin sute, de texte poetice şi în proză ce fac parte din cartea de vizită a poporului român din nordul Bucovinei.

Ar fi incomplet să nu pomenim în activitatea folclorică a lui Dumitru Covalciuc despre cele câteva ediţii ale revistei „Mioriţa”, care în anii ‘90 ne bucura  cu apariţia ei şi în care găseam nestemate folclorice adunate de la ţăranii români nordbucovineni.

 „Mulţi din acei ce au transmis altor generaţii acest inepuizabil tezaur folcloric nu se mai află printre noi. În cântece le-au rămas trăirile şi stările sufleteşti, gândurile şi aspiraţiile, bucuriile şi nostalgiile, amarul cumpenelor şi dramele personale prin care au trecut în timpul războaielor şi al altor evenimente de tristă memorie. Cântecele lor au devenit documente. Şi prin cântece amintirea le este păstrată cu pioşenie”,  scria odinioară Dumitru Covalciuc. El a fost însă printre acei cercetători ai valorilor noastre spirituale care au ştiut să adune şi cu sfinţenie să păstreze şi să transmită posterităţii aceste vădite argumente ale trăirii noastre pe aceste plaiuri mioritice.

Rămân şi eu în speranţa că odată şi odată aceste comori populare vor fi publicate integral într-un volum aparte, de mare importanţă istorică, culturală şi ştiinţifică, o mărturie grăitoare a faptului ca în nordul Bucovinei a existat şi mai există o evidentă spiritualitate românească.

NICOLAE ŞAPCĂ

Editor, redactor-şef al ziarului „Monitorul de Hliboca”,

vicepreşedintele Societăţii pentru cultură românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi