Grădiniţa „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, aflată sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a împlinit, anul acesta, 13 ani de existenţă.
Aflată sub patronajul Sf. Ioan cel Nou şi înfiinţată cu binecuvântarea ÎPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, grădiniţa a promovat, pe tot parcursul existenţei sale, principiile unei educaţii moral-creştine, bazate pe valorile credinţei şi frumuseţea tradiţiilor populare.
Protagoniştii începerii noului an şcolar 2018-2019 au fost cei 180 de prichindei din cele opt grupe de copii, corpul profesoral al instituţiei, părinţi şi bunici emoţionaţi. Toţi s-au reunit sufleteşte în rugăciunile de binecuvântare rostite de PS Părinte Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Regăsirile dintre prieteni după o vacanţă frumoasă, bucuria unui nou început, precum şi primii paşi timizi alături de doamnele educatoare, florile şi bucuria au fost ingredientele de baza ale începerii noului an şcolar la Grădiniţa „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, ni s-a transmis ieri, printr-un comunicat.
„Cu mare bucurie, astăzi, 3 septembrie 2018, grădiniţa noastră şi-a deschis din nou porţile pentru cel de-al 13-lea an de activitate cu preşcolarii. Entuziasmul şi emoţia ne-au cuprins încă de la intrarea în grădiniţă, copii, părinţi, bunici şi cadre didactice. Slujba de deschidere a noului an şcolar 2018-2019 a fost oficiată de Prea Sfinţitul Damaschin Dorneanu, alături de un sobor de preoţi. La festivitatea de deschidere, invitata noastră specială, dna inspector pentru înv. preşcolar, prof. Daniela Răileanu, în cuvântul său, ne-a urat un an şcolar binecuvântat, presărat cu reuşite. De-a lungul timpului, rezultatele şi performanţele obţinute de preşcolarii noștri au sporit încrederea părinţilor în învăţământul preşcolar particular sucevean. Latura creştin-ortodoxă, promovarea valorilor şi a tradiţiilor româneşti, dar şi a unei educaţii de calitate, bazată pe o pregătire permanentă, ne conferă un loc bine definit în alegerea părinţilor. După oficializarea slujbei, copilaşii din cele opt grupe, alături de cadrele didactice, au păşit emoţionaţi în grupele lor frumos amenajate, nu înainte ca acestea să fie sfinţite de către preoţii prezenţi la eveniment.
Dorim ca şi în acest an şcolar educaţia pe care o promovăm să fie «Lumină pentru suflet, educaţie pentru viaţă»” a transmis directoarea grădiniţei, prof. Maria Doncean.



























Comentarii