> La volanul maşinii se afla un tânăr de 18 ani, fără permis de conducere
Urmărire în toiul nopţii de duminică spre luni pe DN 2H pentru prinderea unui şofer fugar. În timp ce acţiona la intersecţia DN 2H cu DJ 178C, din comuna Gălăneşti, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate, însă conducătorul auto nu s-a conformat. Astfel, s-a procedat la urmărirea maşinii cu autospeciala de poliţie având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, până în vecinătatea unor clădiri dezafectate din comună. Aici, potrivit declaraţiilor făcute de comisar-şef Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „conducătorul auto a oprit, iar din interior au coborât trei tineri care au fugit în direcţii diferite, doi dintre aceştia fiind imobilizaţi de poliţişti”. După aproape două ore de la urmărire, în urma căutărilor efectuate, poliţiştii l-au dibuit şi pe cel de-al treilea ocupant al maşinii, şoferul. Acesta a fost identificat pe raza comunei Voitinel, fiind vorba despre un tânăr ajuns la vârsta majoratului, din municipiul Rădăuţi. „Cu ocazia controlului corporal, poliţiştii au identificat asupra tânărului cheia de la autoturism, acesta recunoscând că el a condus autoturismul şi nu a oprit la semnalul poliţiei, deoarece nu posedă permis de conducere” ne-a mai comunicat sursa citată. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.
























Comentarii