Gânduri, lacrimi şi rugăciuni pentru Iulia Brânză Mihăileanu

Într-adevăr, într-o lume haină ca a noastră de acum, fără niciun interes faţă de cultură, dominată de sete de avere şi putere, de criminală indiferenţă faţă de semenii noştri, nu se mai cunosc durerile celorlalţi şi nici nu se simte dispariţia unui vecin ori a unei cunoştinţe…

Cine a fost Iulia Brânză Mihăileanu?

Era o bună româncă din Basarabia. S-a născut la 2 decembrie 1955, în satul Mihăileni-Râşcani, fiica unui cioban român, singurul din sat care ştia să scrie cu litere, caractere latine, şi se semna numai cu litere latine, dar care fusese omorât în bătaie de persoane necunoscute – crimă rămasă neelucidată. Şcoala primară şi liceul le-a urmat la Mihăileni şi Râşcani, iar apoi a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău.

A lucrat ca cercetător la Institutul de Literatură şi Folclor al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova şi mai mulţi ani la Revista „Femeia Moldovei” din Chişinău.

În anul 1993 a fost prezentă în calitate de scriitoare din Basarabia la un simpozion organizat la Casa de Cultură din Rădăuţi, la care a participat şi scriitorul şi criticul literar prof. dr. Adrian Dinu Rachieru. Atunci am cunoscut-o şi am invitat-o la Vatra Dornei, unde a revenit, adesea împreună cu fiica ei, Cezara Brânză, în vârstă de 5 anişori. Din anul 1994 a rămas în România, dobândind cetăţenia română.

Şi a primit o bursă pentru a-şi da doctoratul. A locuit împreună cu fetiţa ei într-un cămin studenţesc din Cluj, timp în care şi-a perfectat la Universitatea Babeş-Bolyai studiile pentru doctorat. După doi ani a devenit doctor în Filologie. În acest timp, fetiţa a frecventat o școala primară din Cluj. E o perioadă în care a aflat din plin ce înseamnă greul vieţii, îndurând cu demnitate şi stoicism chiar şi foame. În timpul verii, toamnei şi primăverii, de pe dealurile, din pădurile şi poienele din apropierea Clujului, adunau plante medicinale, le uscau şi le vindeau la centrele de achiziţie specializate.

Având titlul de doctor, spera că va putea primi un serviciu, că va scăpa de lipsuri. Dar a avut parte doar de alte griji, şi mai mari: nemaifiind studentă doctorandă nu mai avea dreptul de a locui în căminul studenţesc. Căutând o locuinţă, n-o putea primi neavând serviciu şi neavând locuinţă nu putea primi serviciu. Avea cetăţenie română, dar nu avea buletin. Deci, nicio posibilitate de existenţă! Venind la Vatra Dornei, am primit-o în spaţiul locuinţei mele, iar ea a putut obţine în felul acesta buletin de identitate de Vatra Dornei. În vara în care a locuit în Vatra Dornei a participat intens la construcţia Catedralei, care pe atunci se zidea în parcul oraşului.

A fost membră a Filialei „Arboroasa” a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”, iar în aceasta calitate ne-a fost ghid în două excursii ale membrilor Asociaţiei noastre (din care 18 elevi şi cadre didactice) în Republica Moldova. Am locuit la internatul unei şcoli şi la diferite cunoştinţe din Râşcani şi Chişinău. Doamna Iulia Brânză Mihăileanu ne-a condus şi la redacţia unui ziar, unde am făcut cunoştinţă cu nemuritorul poet, atât de iubit, Grigore Vieru. L-am cunoscut cu aceasta ocazie şi pe poetul Nicolae Dabija. În faţa acestor mari români şi oameni de cultură, luptători pentru revenirea Basarabiei la Patria Mamă, doi dintre elevii noştri au recitat cu însufleţire poezia „Doina” de Mihai Eminescu. Au fost zile de neuitat pentru noi, şi asta datorită doamnei Iulia Brânză.

De asemenea, de neuitat rămâne excursia noastră cu un grup de elevi pe la câteva şcoli de pe Valea Bistriţei, de unde am adunat manuale şcolare, circa 500 de manuale pentru şcoala din Mihăileni. Am dus acolo aceste cărţi cu o camionetă. Directorul ne-a primit frăţeşte la şcoală, apoi ne-a ospătat şi ne-a cazat în locuinţa sa. Urma să mai venim, dar nu ştiu de ce nu s-a mai putut şi s-au rupt legăturile dintre noi. Admiram dragostea şi dârzenia doamnei Iulia Brânză, care se gândea cu atâta afecţiune şi dăruire la copiii din draga ei Republică Moldova, pe care o dorea unită cu Mama.

Găsind un serviciu în oraşul Rădăuţi, doamna Iulia Brânză a lucrat ca muzeograf la Muzeul Etnografic de aici. A locuit în aceşti ani într-o garsonieră, primită prin bunăvoinţa primarului de atunci, Mihai Frunză. Fiica ei a devenit elevă la liceul teoretic din Rădăuţi.

În anul 2004 a plecat să lucreze la nişte bătrâni din Italia, cu scopul de a câştiga mai mulţi bani, pentru a avea mai târziu posibilitatea să-şi întreţină fiica la studii universitare. În acest timp a urmat cursuri de limbă italiană, reuşind să scrie lucrări literare în limba română, dar şi în limba italiană. Şi-a însuşit atât de bine limba italiană, încât a primit premiul al doilea pe Italia pentru nuvela „I bambini della Madre Europa” – „Copiii mamei Europa”, premiu decernat de Concursul „L´Europa in una Favola”, organizat de Uniunea Europeană împreună cu Fundaţia Italiana „Centro in Europa”.

www.romanidecentenar.ro

Întorcându-se după o vreme la Rădăuţi, a lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul Academic Bucovina. A lucrat acolo numai doi ani, înlocuind pe cineva care era în concediu de maternitate. După aceşti doi ani, în care a fost foarte apreciată, s-a văzut nevoită să plece din nou în Italia pentru a-şi câştiga existenţa şi a-şi întreţine fiica la Universitatea din Cluj.

A lucrat ca îngrijitoare de bătrâni bolnavi şi apoi la un hotel ca recepţioneră de noapte, câştigând o sumă de bani cu care a reuşit să-şi cumpere o locuinţă pe str. Volovăţului, într-un bloc la parter. A trebuit să muncească enorm pentru repararea acestei locuinţe şi în acelaşi timp a scris numeroase cărţi pe care le publica în regie proprie şi le vindea pe la diferite şcoli din Rădăuţi şi din satele din jur. Era iubită şi apreciată mult de copii, care citeau cu plăcere cărţile ei.

Se însingurase. Avea doi câini pe care-i îngrijea. Trăia foarte modest, n-avea prieteni. Singura bucurie erau aceşti câini devotaţi şi scrisul.

Trecând o dată sau de două ori pe an prin Rădăuţi, o vizitam câte o jumătate de oră. Acum doi ani am găsit-o grav bolnavă. Venise şi fiica ei. Urma sa fie operată. La telefon nu mai răspundea.

În ziua de 2 decembrie 2016 am felicitat-o de ziua ei. Mi-a răspuns bucuroasă şi mi-a spus că se simte mai bine, că se mai plimbă cu un căţel, şi că la vară o să vină să mă viziteze.

În luna august 2017, pe când mă aflam în Rădăuţi, am vrut s-o vizitez, dar n-a avut cine să-mi deschidă uşa. Întrebând vecinii din bloc, am aflat cu stupoare că doamna Iulia Brânză a dispărut… „În ziua de joi, înainte de Paşti, a apărut o maşină mortuară. Fiica ei cu nişte oameni au luat-o. De atunci, zilnic, dimineaţa, fata duce câinele la plimbare, nu salută pe nimeni, nu vorbeşte cu nimeni”.

De la o profesoară din Marginea am aflat că fiica a fost pe la şcoală şi a vândut nişte cărţi ale mamei sale. Întrebată fiind ce s-a întâmplat cu mama, a răspuns: „Nu-mi place să vorbesc despre asta”.

În încheiere, voi pune pe hârtie titlurile unor cărţi pe care le-a scris cu talent şi mare dragoste de copii şi de limba română, cărţi care contribuie la creşterea copiilor noştri în spiritul dragostei de semeni, de cinste şi corectitudine, de dragoste de muncă, într-un cuvânt, cărţi educative, atât de necesare tineretului nostru.

E atât de dureros că un om valoros cum a fost doamna Iulia Brânză, un patriot ca ea, un om atât de modest, de muncitor, de capabil, un om atât de corect, talentat, vertical, un adevărat model de om, moare ca un fir de nisip, ca o frunză strivită sau alungată de un vânt năprasnic… Da, vântul criminal, năprasnic al indiferenţei, al nepăsării a îngropat-o şi pe doamna Iulia Brânză Mihăileanu… Cei care au cunoscut-o şi cei care n-au avut norocul s-o cunoască, dar poate au citit ceva din ceea ce a scris, să aprindă o lumânare pentru nobilul ei suflet! Şi să spună: „Dormi în pace, doamnă Iulia! Nu-ţi cunoaştem nici mormântul, nici nu ştim dacă există şi un fir de cenuşă din tine, dar există multe cărţi, multe învăţăminte frumoase pentru copiii neamului şi ai lumii… Şi, poate, o steluţă în care străluceşti şi pentru noi.

TAŢIANA GUGA

Câteva din cărţile Iuliei Brânză Mihăileanu – membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova: „Pentru cine este nocivă originea traco-dacă a limbii române?”; „Geto-Dacii în literatura română”; „Credinţe magice Geto-Dacice”; „Pagini fermecate”; „Păţaniile unei pisici vagabonde”; „Cortul lui Magellan”; „Doi câini în Ţara marilor golani”; „Profeţiile Corbului”; „Povestirile Câinelui Sihastru”; „Romanul lui Arcaşu”; „Unde eşti, copil din Mihăileni?”; „Fiinţă ideală”; „Poveştile mamei rândunică”; „Valea Popândăilor”; „Planeta Zânei bune” (piese de teatru)”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: