În perioada 10-12 august, la Cetatea de Scaun a Sucevei

Prima ediţie a Festivalului „Black & White” Rockfest

> Manifestarea este organizată de Chopper Academy MC Suceava, împreună cu Primăria Suceava

 Prima ediţie a Festivalului „Black&White” Rockfest va fi organizată în perioada 10-12 august, la Cetatea de Scaun a Sucevei, potrivit unui proiect de hotărâre care urmează să fie adoptat în şedinţa de joi a Consiliului Local Suceava.

Potrivit raportului serviciului de specialitate din Primăria Suceava, Asociaţia Club Moto Chopper Academy Suceava a adresat CL Suceava invitaţia de a-i fi partener, în vederea finanţării şi realizării în comun a acţiunilor de interes local cuprinse în proiectul Festivalul Black & White Rockfest, ediţia I, care se va desfăşura la Cetatea de Scaun din municipiul Suceava.

„Necesitatea realizării acestui proiect se datorează, în primul rând, dorinţei de revitalizare a ofertei culturale, în concordanţă cu strategia de dezvoltare regională, care pune accentul pe importanţa actului cultural şi pe valorificarea patrimoniului şi a moştenirii culturale din această zonă” arată primarul Ion Lungu în expunerea de motive.

El subliniază că festivalul vine în completarea şi diversificarea ofertei culturale şi turistice din Suceava, urmărindu-se implementarea de activităţi inedite şi atractive, menite să atragă un număr cât mai mare de vizitatori şi să impună pe piaţa cultural-turistică Cetatea de Scaun a Sucevei, devenită „brand al Sucevei”.

Proiectul presupune concerte de muzică rock, pe durata a două zile, susţinute de trupe consacrate, combinate cu jocuri interactive şi concursuri cu caracter distractiv.

Contribuţia municipiului Suceava la organizarea acestui festival ar urma să fie de 25.000 de lei. (N.B.)

Un comentariu

  1. Pe_șleau_uri says:

    Aparent ,această știre este una benignă,lipsită de interes și,mai ales de miză… Insă implicațiile sale sunt,veți vedea,nebănuite,deoarece denotă o mare doză de șiretenie si de perfidie a unor funcționari din primărie,ca să nu zicem pe șleau chiar despre domnul primar sau ,poate,domnul acela care este spaima câinilor bagabonți din municipiu… De ce? Iată de ce: Este –așa rezultă din diferite comunicate și enunțuri de presă – pentru prima dată când această asociație a motocicliștilor promovează,simultan cu manifestarea specifică de la Cetate,și un fel de festival rock, „Black & White” Rockfest,prezentat la un nivel ridicat,profesional si – lucru mare – decent,pe site-ul motocicliștilor… Cu precizări lipsite de echivoc,de interes,atractiv pentru cei din branșă dar nu numai,spre a se deosebi de cine anume,oare?
    Noi am zice (pluralul maiestății are doar valoare didactică…) că face trimitere clară la destrăbălarea,la dezmățul următoarei manifestări de gen,la câteva zile distanță,flegmaticul si micționaristul „festival” Bucovina Rock Castle,opera de amatori si de cinici activiști coproculturali locali,animați de interese financiare și pseudoculturale,așa cum îi stă bine unui oarecare ,plesnit pe un post sinecural/sinecuristic și pe două derogări destinate,de drept,unor lăutari fruntași… Manifestare alocată ciclic cu titlu de rentă viageră pentru serviciu credincios,indiferent de culoarea politică a prim-secretarului aflat la cârma județului,din rațiuni oculte,pentru servicii oculte care trebe platite cumva, și cum altfel să fie platite dacă nu prin alocarea cu titlu de rentă viageră a unui monument istoric clasat,din clasa A,spre a fi micționat,flegmat,captușit cu odorile dar și cu depunerile glandular-rectal-udo-bășicoase ale plodului personal precum și ale asimilaților săi,din Șanțul Cetății de Scaun ?…
    Menționez,pentru cei interesați sau derutați,că am scris cu majusculă,„Șanț”,deoarece acesta este statutul real al acelui perimetru – este clasat și denumit ca atare in actul normativ de resort,prin urmare este un nume propriu,iară nu cum ar crede domnu’ primar și cum se fac că nu văd alți corifei ai vieții publice sucevene,indiferent de pigment,că ar fi un șanț de uz popular,loc de micțiune ,o șansă de acționariat public-privat(ă),prin interpretarea in sensul cel mai larg a substantivului „Scaun” din sintagma ”Cetatea de Scaun”…
    Pentru că,iată,se poate! Nu este ,deci ,nimic de comentat în legătură cu manifestarea organizată de o asociație cu tradiție,cu vocație,înrudită ca gen,despre care se înțelege clar ca va organiza festivalul rock în parcarea Cetății,într-un spațiu adecvat,superior nu numai ca amplasament față de locul unde se comite blasfemia anuală a găștii gâziste. Un sincer bravo,oamenii nu au ezitat sa anunțe că se va consuma și multă bere,e și de sezon și de genetica genului căci, dacă nu acolo,atunci unde?
    Chiar faptul că manifestarea iși trage un minim profit promoțional din alăturarea acestui „brand al Sucevei”,este și comercial și bine gândit dar și decent,in contextul dat! Deoarece nu este nevoie să te piși pe zidurile Cetății de Scaun,să re-verși butoaiele de bere ,să îngropi chiștoacele,sa împrăștii producțiunile glandulare&ale mațului gros în perimetrul sacru al unui monument istoric clasat,ca să te legi de brand,ca să spargi piața suprasolicitată a manifestărilor de gen prin efracție,prin escaladare,prin agresare,prin ofensă…Este genul de celebritate pe care contează cel ce sparge cu ciocanul o „Pieta”,cel care intră în kuru gol pe terenul unde se joacă o finală de campionat mondial,care se pozează cu un președinte american prin photoshopare,cel care speră fără temei că se va lega imagistic și de alte capodopere sau locuri sacre spre a-și ascunde dar și spre a-și valorifica superior beteșugurile de pe dinauntru,cele care îl fac și hidos și vomitiv…
    In acest an, care nu este unul precum cei anteriori din seria afectată prin fapta voită ca și prin dispreț unui viol combinat cu o blasfemie perpetuă girată oficial (ca și cum Cetatea de Scaun a Sucevei s-ar afla undeva,pe un teritoriu ocupat de inamicii românismului…), nu se poate să uităm si să iertăm,macar în acest an al Centenarului Unirii de la 1918 că :
    Nu trebuie să ne ascundem dupa deget,implicarea membrilor familiei domnului Gâză in acţiunile sale urât mirositoare care au legatură cu finanţări stoarse de la stat,in speţă de la CJ+primarie+ muzeu,este in afara legii!
    Nu este nevoie sa fii specialist ca să realizezi că demersurile si amestecul tatălui in organizarea unor spectacole ale fiului ,pe bani publici,cerşiti cu inversunare,prin agresiuni morale si ameninţări,organizate sub pulpana instituţiei la care dumnealui are o funcţie dobândita prin derogare (ca gen…) tip dispensă (ca specie…) ,prevazută in lege ca o portiţă de promovare pentru scripcari talentaţi,reprezinta o incălcare a legii 277/2004…
    Incălcările sunt repetate,semnificative,notorii, iar imprejurarea ca dumnealui,domnu’ Gâză,nu recunoaste nu ar trebui sa impiedice in nici un fel aplicarea legii…
    Este o problemă la limita interpretării dacă nu cumva funcţionarii publici,in sensul strict al legii,cei din CJ,nu Gâză ca personal contractual,nu işi incalcă atribuţiunile de serviciu in sensul obţinerii unui folos material necuvenit,pentru sine sau pentru altul , atunci cand aprobă finanţările cersite de un angajat contractual,fie si cu derogare,al unei alte institutii a statului,pentru un membru al familiei sale,ascuns indaratul unei titulaturi de carnaval raional… Pentru ca aşa am inţelege de ce aceia o fac pe niznaiul când este vorba de tragere la răspundere…
    Cam până unde ar dori domnu’ Gâză sa intindă aria derogărilor/dispenselor ,pe ce zonă de interes public incă nu a obţinut finanţari familiale? Că şi Dumnezeu si Internetul sunt mari iar meritele sale faţă de patria paralelă nu pot trece neobservate sau neplătite. De patrie in intelesul pe care-l dă gaina,adică găina se hrăneşte de pe unde scurmă…

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI