La Fălticeni

Folclor românesc şi bucurie fără graniţe a reîntâlnirii

Cea de-a II-a ediţie a Festivalului Neamului Românesc „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi Festivalul Internaţional de Folclor „Cântă cucu-n Bucovina” s-au desfăşurat la Fălticeni, joi, 19 iulie. Despre deschiderea manifestărilor, „Crai nou” v-a informat deja, în ediţia sa de sâmbătă.

„Am venit să facem veselie”

Ansamblul „Floare de cireş” din satul Ruseştii Noi, raionul Ialoveni, prezent la Fălticeni, împlineşte 10 ani, instructorul Pavel Balaur primind mulţumiri pentru întreaga activitate şi pentru dragostea cu care înconjoară aceşti frumoşi copiii. Membrii ansamblului au venit „să facă veselie” şi, într-adevăr, au avut un spectacol superb. Din trăistuţa uneia dintre dansatoare nu au lipsit „plăcintuţile de la bunicuţa, care este din satul unde se gătesc cele mai gustoase plăcinte din raionul Ialoveni, satul Cigârleni, şi unde se organizează şi Festivalul Naţional «La Vatra Plăcintelor»” ne-a spus cu mândrie fetiţa.

„O ocazie să fim aproape de fraţii noştri de peste Prut”

Felicia Oblesniuc, interpreta de folclor autentic din Bucovina, a transmis publicului acea trăire românească frumoasă, arătând cât suntem atât de aproape sufleteşte unii de ceilalţi, chiar dacă ne despart graniţele. „Şi Dumnezeu plânge prin această ploaie că nu suntem toţi în aceeaşi ţară, chiar dacă suntem acelaşi neam, avem acelaşi port şi vorbim aceeaşi limbă” a precizat membra Grupului „Huţulca” din Moldoviţa, înainte de a interpreta „Când a fost să moară Ştefan”.

 Ansamblul de dans popular „Haiduceii”, de la Gimnaziul „Doina şi Ion Aldea Teodorovici” din Orhei, condus de Oleg Morozan, a venit cu cele mai frumoase dansuri populare din partea centrală a Republicii Moldova. Din programul său nu au lipsit prezentarea obiceiurile şi tradiţiilor de pe malul râului Răut. „Le ducem mai departe la diferite festivaluri şi ne-am bucurat că am fost invitaţi la Fălticeni, mai ales în an centenar. Este o ocazie să fim aproape de fraţii noştri de peste Prut, care acum 100 de ani erau cu noi, între aceleaşi graniţe” a precizat unul dintre orheieni.

Nadia Scalco şi Viorica Oprea au adus lacrimile bucuriei revederii

Invitaţii din regiunea Cernăuţi – Orchestra Raională „Plaiul Herţei” împreună cu interpreţii săi şi Ansamblul de dansuri „Alunelul” din comuna Horbova, raionul Herţa – au venit însoţiţi de reprezentanţi de seamă ai culturii din acest raion. Reprezentanţii Bucovinei şi ai Basarabiei au oferit un regal de muzică patriotică, în repetate rânduri cei prezenţi aplaudând minute în şir prestaţia solistelor Nadiei Scalco din Horbova şi a Vioricăi Oprea din Chişinău. Cântecele patriotice, cunoscute atât de bine de public şi cântate împreună cu cele două soliste au fost însoţite de strigăte de „bravo” ale spectatorilor cu adevărat emoţionaţi. A fost un spectacol plin de dragoste faţă de cele mai mari valori ale poporului român, un spectacol de revăzut; însă nu a fost preluat de nicio televiziune.

Melodii aproape uitate, aduse pe scenă de Orchestra „Plaiul Herţei”

Orchestra de instrumente populare „Plaiul Herţei”, de pe lângă Casa Raională de Cultură, a adus la Fălticeni melodii aproape uitate, dar care i-au scos la dans pe spectatori şi pe membrii ansamblurilor folclorice participante la festival. Sub bagheta dirijorului Ilie Crâşmaru, autenticitatea folclorului prezentat a fost întărită cu sprijinul soliştilor şi rapsozilor ansamblului.

În semn de respect şi de recunoştinţă, Viorica Oprea, directorul festivalurilor „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi „Cântă cucu-n Bucovina” a oferit fiecărui ansamblu participant câte o diplomă şi a mulţumit artiştilor pentru „că au venit de la lungă depărtare”, pentru „a ne bucura cu toţii, uniţi în dragoste, cuget şi simţire”, ea îndemnându-i pe toţi românii „să-l poarte în inimi pe Sfântul Ştefan cel Mare – atât noi cât şi generaţiile viitoare”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: