Trecut-au anii şi au lăsat în urma lor feţe brăzdate şi paşi şovăielnici, dar au rămas multe generaţii de copii hotărâţi cu o educaţie demnă de-a face faţă timpului prezent şi viitor în orice colţ al lumii.
Era o zi mohorâtă de duminică, 8.07.2018, când deasupra satului Slatina norii păreau de plumb, însă stropii de ploaie cerniţi nu erau atât de reci cum ne-am fi aşteptat, poate datorită evenimentului pe care-l aşteptam cu atâta nerăbdare: întâlnirea foştilor elevi, astăzi învăţători pensionari, a promoţiei 1972 ce au terminal Liceul Pedagogic din Gura Humorului.
Întâmpinaţi de gazdele noastre, soţii Ilie şi Veronica Vasilovici, băiatul şi nora acestora – toţi învăţători îmbrăcaţi în costume naţionale, Ilie, părând a fi un „Grigore Leşe”, ne-a poftit în sala de festivităţi a Căminului Cultural, înmânându-ne invitaţia ce avea imprimată imaginea tabloului promoţiei 1972 clasele A şi B, elevi – profesori – diriginţi, catalogul celor două clase.
Invitaţia mai cuprindea imaginea Mănăstirii Slatina şi chipul ziditorului ei, Alexandru Lăpuşneanu.
Era deja ora stabilită şi invitaţii soseau unii după alţii, obişnuiţi cu disciplina de altădată, măcar că mersul era molcom şi nesigur.
Mulţi dintre noi nu ne văzusem de aproape o jumătate de secol. Grijile, nevoile şi chiar bucuriile şi-au pus amprenta pe mulţi dintre noi. De aceea se mai auzeau propoziţii cu semnul întrebării sau exclamării la sfârşit. „Cine e doamna? Ce bine arată doamna! N-o fi…”. Dar până la urmă misterele au fost dezlegate. S-au citit cataloagele celor două clase şi o dată cu „prezent” când ne-am auzit numele am relatat şi câteva din realizările fiecăruia.
La această mare sărbătoare, întâlnirea după 46 de ani de la absolvire, au fost invitaţi şi dl primar al comunei Slatina, care ne-a vorbit despre realizările gospodarilor, despre colaborarea dintre şcoală şi primărie, despre munca pe care o depun dascălii în educarea celor peste 350 elevi, despre activitatea de apostolat a familiei Vasilovici.
Preotul satului Herla ne-a vorbit despre viaţa spirituală a consătenilor folosind cuvinte alese ce au demonstrat că preotul, alături de învăţătorii Vasilovici, contribuie la păstrarea credinţei ortodoxe.
În programul nostru a fost pregătită şi o surpriză: vizitarea Mănăstirii Slatina, ctitorită de Alex. Lăpuşneanu. Maica-ghid, cu vocea-i caldă, ne-a vorbit despre acest monument istoric, despre pictura interioară, catapeteasmă, forma mănăstirii etc., iar în muzeul mănăstirii ne-a vorbit despre fiecare obiect în parte, punând accent pe pictura murală „Schimbarea la faţă”. Am aprins câte o lumânare în memoria celor opt colege plecate dintre noi şi am păstrat un moment de reculegere.
Am mai aflat de la maica-ghid: clopotele prin muzicalitatea dangătului redau numele ziditorului – Alexandru Lăpuşneanu. Sunetele clopotelor amplificate de ecoul pădurii din spatele mănăstirii se fac auzite de la zeci de kilometri.
Ne-am reîntors în sala de festivităţi unde am continuat schimburile de impresii. Lenuţa Aştirbei a citit câteva versuri legate de eveniment, Aguriţa Turculeţ – învăţătoare pensionară rămasă singură – ne învăţa ca pe elevii ei să iubim şi să preţuim orice moment din viaţă ca şi cum ar fi ultimul, să ne bucurăm de prezenţa jumătăţii noastre.
În luările de cuvânt colegii precizează că am fost o generaţie de aur, care am dat la rândul nostru generaţii bine pregătite.
Au fost amintite numele profesorilor de la Liceul Pedagogic din Gura Humorului. Am apreciat seriozitatea, perseverenţa, dragostea şi priceperea cu care ne-au format ca dascăli.
Muzica aleasă care a condimentat evenimentul era muzica anilor ’75 – ’80, era muzică pentru cei 66 ani ai noştri pe ritmul căreia ne-am dezmorţit. Din când în când – eleve – nepoate ale domnilor Vasilovici, în costume populare ne-au încântat cu melodii populare locale.
Dar timpul, acest „duşman” al omului a trecut mai repede în acea zi şi am fost nevoiţi să ne întoarcem „pe ziuă” la casele noastre.
Şi pentru că mult a trecut, puţin a rămas, s-a stabilit următoarea întrevedere în iulie 2019.
Din nou strângeri de mână, pupături şi urale acum cu mai mult curaj, faţă de începutul activităţii, ne luăm rămas bun de la gazde, care ne oferă ca suvenir „un clondir” de pălincă de prune, în loc de etichetă – imaginea promoţiei 1972. La gura sticlei – un şnuruleţ cu tricolor, semn că învăţătorii, prin tot ce au făcut, au dat dovadă de patriotism.
Înv. pensionară MARIA ZEGLEANU, Baia
Comentarii