Oază de linişte

Apropierea de folclor s-a întâmplat în studenţie. Se cânta şi în casa noastră, dar mai ales romanţe; având voce, am fost inclus repede în „corul” familiei. Dar îndrăgostit iremediabil de cântecul popular, de dansul popular s-a întâmplat să fiu la început de maturitate. Şi totul pentru că şef al asociaţiei studenţeşti ajungând, a trebuit să mă „ocup”, cât era posibil pentru calitatea mea de atunci, de Ansamblul „Arcanul”. M-am dedicat trup şi suflet formaţiei, care a obţinut la acea vreme premii importante la festivalurile studenţeşti.

Important cu adevărat însă a fost contactul din interior cu „fenomenul”. Chinuitoarele repetiţii ale dansatorilor, cu nesfârşitele reluări ale paşilor, până erau învăţaţi şi până să se sincronizeze cu ai celorlalţi dansatori, răbdarea sau scoaterea din sărite ale „maeştrilor” de dans Vatamaniuc şi Ciornei, extenuarea corepetitorului, ambiţia sau resemnarea protagoniştilor, apoi armonizarea solistei cu orchestra, de ajungeai să înveţi şi tu cântecul – s-au sădit încet, încet în experienţa ta umană. Dar mai ales spectacolele, văzute cu ochiul celui care se crede într-o măsură responsabil de prestaţia colegilor săi, extraordinara bucurie smulsă din toiul aplauzelor sălilor pline de spectatori erau răsplata pentru toate emoţiile care însoţesc o asemenea aventură.

Şi astfel, înţelegerea mea faţă de fenomenul folcloric a crescut şi înflorit într-o asemenea măsură încât orice tresărire de vioară, de fluier sau de nai a ajuns să-mi aducă bucurie şi plăcere. Pe poarta aceasta a disponibilităţii de a adăsta cântecul popular s-au strecurat apoi anii de ucenicie la Casa de Cultură din Rădăuţi, şlefuit fiind acolo gustul pentru acest gen de exprimare artistică de Mircea Băncescu şi Traian Bodnar.

Era vremea când realizând emisiunile la staţia de radioficare a Rădăuţului, răsfăţam auditoriul şi cu Sofia Vicoveanca sau Costică Sofian, şi cu Pink Floyd sau Beatles. Un politruc m-a acuzat într-o şedinţă de partid că dau prea multă muzică occidentală. Am fost însă apărat imediat de cineva, acela apostrofându-l: „Cum se face că te afli lângă difuzor când dă Beatles? Dar unde naiba eşti când cântă Vicoveanca?”

Am suferit când, după Revoluţie, postul naţional de radio a încetat să mai transmită muzică populară. Iar când mă aflu pe vreun post de televiziune care transmite spectacol de folclor, rămân de obicei acolo până se termină emisiunea.

Nu ştiu dacă aceste rânduri vor interesa pe cineva. Mărturisesc toate acestea însă pentru că cred sincer că înscrierea mea în ceata iubitorilor de folclor este până la urmă o izbândă a spiritului. M-am îmbogăţit cu, vorba poetului, o „dulce povară”, izbăvitoare de spaime şi angoase. Folclorul este o oază de linişte.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: