Inedit

Doi şefi de promoţie la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”!

Anul acesta, absolvenţii Adina-Maria Vaman şi Alexandru Andrei Puşcaşu sunt şefii promoţiei 2018 „Centenarul Marii Uniri” a Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

Adina a promovat examenul de bacalaureat cu media 9,63, obţinând nota 10 la matematică, iar Alexandru a avut media 9,55, confirmând pasiunea pentru fizică cu un binemeritat 10. Şeful de promoţie se stabileşte după susţinerea examenului de bacalaureat în funcţie de media obţinută la acest examen şi media generală pe ani de studiu, Adina şi Alexandru obţinând aceeaşi medie: 9,67.

Adina-Maria Vaman este din Câmpulung Moldovenesc şi a confirmat parcursul foarte bun din cei 4 ani de studiu cu rezultatul de la bacalaureat. Titlul de şef de promoţie certifică pregătirea temeinică ce a stat la baza reuşitelor sale şcolare. În clasa a IX-a a avut media generală 9,57, iar în anii ce au urmat: 9,65, 9,79 şi 9,82.

Eleva ştefănistă a dezvoltat de-a lungul timpului o pasiune pentru limba engleză şi a fost îndrumată în pregătire de dna prof. Dana Drehluţă. Rezultatele nu au întârziat să apară. Astfel, în clasa a IX-a şi a XI-a, la Concursul naţional „Quest”, a obţinut premiul I, iar în clasa a XII-a a urcat pe podium pe locul al II-lea. În clasa a X-a a participat pentru prima dată la Olimpiada de limba engleză şi s-a poziţionat pe locul al doilea, iar anul următor a repetat performanţa. Perseverenţa este una din principalele calităţi ale elevei câmpulungene şi, astfel, în clasa a XII-a s-a calificat la etapa naţională a Olimpiadei de limba engleză.

Privind retrospectiv, Adina apreciază: „Cei patru ani de liceu au fost o călătorie, pe alocuri anevoioasă, în cadrul căreia am devenit un om pregătit din toate punctele de vedere. Faptul că sunt şefă de promoţie mă face să mă simt mândră că îmi sunt recunoscute eforturile depuse pe parcursul liceului militar. Vreau pe această cale să le mulţumesc profesorilor şi cadrelor militare, fără de care nu aş fi ajuns în această postură”.

Andrei Alexandru Puşcaşu este din comuna Cristeşti, judeţul Iaşi, şi de-a lungul celor 4 ani de liceu militar a avut consecutiv mediile generale 9,67, 9,77, 9,64 şi 9,85. De asemenea, a înregistrat rezultate remarcabile la concursuri şi olimpiade şcolare de matematică.

Pregătirea continuă şi responsabilă, începută încă din primii ani de liceu, a constituit premiza rezultatelor remarcabile obţinute de cei doi absolvenţi a Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, iar pentru ceilalţi adolescenţi militari câmpulungeni reprezintă un exemplu demn de a fi urmat.

GEORGIANA LUPU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: