Ultimele romnii florărese din Suceava

 Afacerile cu flori sunt printre puţinele „care merg” pe timp de criză şi al căror traseu este bine definit, indiferent de starea în care se găseşte la un moment dat naţia. La spitale, la ocazii diferite (şi Slavă Domnului, avem destule), prin şcoli sau cimitire, florile sunt martorii tăcuţi care transmit mesajele noastre, de neexprimat prin cuvinte obişnuite. Cu o floare deschizi inima iubitei şi cumperi bunăvoinţa unui medic sau patron posac, dar plăteşti şi respectul datorat unei persoane dispărute.

Mulată pe nevoia românului de a nu merge cu mâna goală într-o vizită, dar nici de a cheltui prea mult, florăria te întâmpină ca un prieten de nădejde duminica la prânz sau la ceas de seară, când magazinele sunt închise. Apariţii colorate şi parfumate, florăresele sunt nelipsite din peisajul cotidian. Le întâlneşti zilnic la câte un colţ de stradă, se proptesc în faţa spitalelor, a şcolilor şi pe la cimitire. Viaţa lor curge lin printre petale. Acolo, în mijlocul snopilor de crizanteme proaspăt tăiate întâlnesc dragostea, concep copii şi unele tot acolo îi şi nasc, printre crini şi trandafiri. În marea lor majoritate sunt ţigănci. Cu faţa smeadă, unele frumoase de pică, au în sângele lor iute puterea de a te face să cumperi. Muncesc pe rupte, de dimineaţa până-n miez de noapte, de la vârste fragede, când alte copile încă se mai joacă cu păpuşile. Iarna se adună în jurul cazanelor sau discurilor în care sfârâie cărbunii încinşi şi aruncă scântei roşii-vineţii în liniştea serii. Îşi freacă mâinile şi aşteaptă să vândă vreascurile vopsite cu alb şi crengile de brad care mângâie asfaltul din baloţii strânşi fedeleş. Vara e animaţie. Aleargă care încotro, cu fustele lor lungi. Se învârt între găleţile pline, se adăpostesc împreună cu marfa în hala Pieţei mari din Suceava care speră să le lungească viaţa. A lor şi a florilor pe care le au în grijă. Îmi intersectează calea de aproape cinci ani şi continuă să mă fascineze ca în prima zi în care am plecat din piaţă de parcă aş fi citit o carte dureros de reală şi frumoasă în acelaşi timp. Pentru cine are timp şi răbdare să îi privească, să îi asculte, să îi accepte, mai toţi sunt rude între ei – părinţi cu copii, fraţi şi surori, cumnaţi şi unchi. Unii se ajută, altora le sclipesc ochii când pot fura clientul celui de lângă. Au nume răsunătoare, de personaje din Dallas sau mărci de maşini. Sparg aerul cu strigătele lor, se afurisesc mai des decât reuşesc să vândă în zi de sărbătoare, uneori se mai iau şi la bătaie. Diplomaţia şi delicateţea nu le stau prin buzunare, în schimb au inimi mari, sunt generoşi şi sensibili. Se impresionează când văd copii, cred în Dumnezeu şi nu îşi depăşesc lungul nasului. Sunt două categorii – „avuţii”, care au gherete şi chiar depozite, şi cei care vând din găleată, pe asfalt, flori româneşti. Îşi fac reclamă în stilul lor, care dă clasă multor şcoli şi cursuri de marketing şi vânzări şi te face să pleci cu braţele pline, chiar dacă nu ai neapărată nevoie. De la ei cumpără clienţii finali, cei care doresc să dăruiască sau să îşi înfrumuseţeze casa cu un buchet de flori. Profesioniştii aleg depozitele care oferă civilizaţie pe factură. În ultimii ani au apărut tot mai multe şi mai bune.

Sunt convins că ştiţi cu toţii de existenţa femeilor ce vând flori la margine de drum în oraşul vostru. Aceste femei numite şi „florărese” sunt obligate să suporte ploaia, frigul, vântul, gerul, orice, pentru a vinde câteva flori. De cele mai multe ori sunt tratate cu indiferenţă şi cu batjocură, lipsa de respect a oamenilor regăsindu-se tot timpul. În ciuda acestui lucru, pe ele le găseşti tot timpul în acelaşi loc şi întotdeauna sunt dispuse să negocieze. Iată un fotoreportaj realizat cu ajutorul unei florărese, fotoreportaj menit să ilustreze faptul că în ciuda frigului aspru de decembrie sau a căldurii sufocante de iunie, a ploilor torenţiale, pe florărese le găseşti mereu, oriunde şi oricând. Florăresele – cele adevărate, cu degete asprite de pământ şi sfâşiate de ghimpi nemiloşi – au dispărut. În locul lor au apărut comerciantele îndrăzneţe ori decoratoarele stilate.

Meseria de florăreasă a îmbătrânit odată cu lumea, e veche de secole şi încă aduce pâinea pe masa celor care o practică. În România altor vremuri, florăresele erau femei sărace, cu bătătura plină de copii. Florile le ajutau să supravieţuiască. Azi, s-au modernizat, nu mai umblă de colo-colo desculţe, tuşind, târând coşul doldora de crizanteme, crini sau lalele, în căutarea unui vad mai bun. Au maşini de lux, vile cât un palat şi mulţi bani în cont. Bunicile, stră-străbunicile lor, tot cu meseria asta şi-au crescut copiii. Au făcut războaie, au rezistat epidemiilor, au simţit ploile-n piept şi frigul în oase. Florile au rămas aceleaşi şi atunci şi acum. Numai că se vând mai scump.

www.romanidecentenar.ro

Tanti Mia are 76 de ani şi a trăit toată viaţa printre frezii şi lăcrămioare. A născut-o maică-sa în stradă, pe o mână de narcise. Acolo i-a venit sorocul, odată a trecut-o un cuţit pe la şale, a dus mâna la pântec şi-a ţipat scurt: „haoleu, mor!” Era război, lumea murea, dar florile tot se vindeau. Picase primăvara şi Suceava îşi pusese ţoale noi, verzi, parcă nu vroia să ştie de nimic. „Ce vremuri grele, matale n-ai dă unde să ştii, se aude glasul femeii dintr-un mănunchi de garoafe roşii. Pă mama tot în uliţă a născut-o bunica, da’ dămult, în anu’ 1900. A cunoscut mulţi oameni mari, tatăl Tamarei Buciuceanu dă la ea cumpăra buchete dă crizanteme galbene, Bidirel, lăutaru’, tot la ea venea. Şi bunica mea, care dă fel era din Roman, a vândut flori când a fost regele Mihai la Suceava înainte de război. Arunca lumea cu trandafiri când trecea omu’ ăsta, poporu‘ îl iubea”. Floricica e tinerică, dar tot dintr-o dinastie de florărese face parte. Când avea şapte ani vindea lalele prin crâşme. Era frumuşică foc şi avea succes. Bunica şi străbunica, tot cu asta s-au ocupat. „Suntem mai multe generaţii, zice femeia trecută de 35 de ani. Străbunica, Maria, a vândut flori pe vremea războiului. Îmi povestea mereu. Străbătea Suceava cu coşul în mână, desculţă, şi vindea trandafiri albi la boieri. Cucoanele erau gătite, parfumate şi râdeau mereu, nu ca acu’, stau îmbufnate şi îmbătrânesc prea repede… Trebuia să vândă măcar un boboc de crin ca să aibă ce le pune copiilor pe masă.” De peste 30 de ani, Floricica vinde flori în acelaşi loc. Îşi aminteşte că pe soţul ei l-a cunoscut într-o dimineaţă de Paşti. Îl privea pe sub gene. De cum a zărit-o, el n-a mai plecat. Până seara erau ca şi căsătoriţi. De atunci nu s-au mai despărţit. Au făcut cinci copii, trei fete şi doi băieţi, unul după celălalt. În flori i-a născut şi pe ei. A vândut gladiole până i „s-a rupt apa” şi a trebuit să nască. Toţi sunt florari acum. Unii o ajută, alţii au propria afacere. Cel mai mic urmaş e Elis, pe care bunică-sa tot florar vrea să-l facă. Ca să nu „strice” tradiţia. Se mai înjură între ele, se urăsc şi se blesteamă pe limba lor. Pe vremuri, se mai păruiau în plină stradă, când îşi furau clienţii între ele. Acum s-au emancipat. Există pentru fiecare un loc sub soare. Bătrânele florărese, respectate şi experimentate, vând în centru, la Piaţa Mare, Universitate sau Piaţa Mică. Muncesc pe rupte, unele dintre ele bolnave coapte, cu medicamentele în buzunar. Baba Lămâia vinde flori de la 12 ani. Mama ei, o frumuseţe!, a fost tot florăreasă, bunica şi străbunica la fel. Au ţinut o tarabă de flori în Vechea piaţă, dar şi-au dat seama că stând într-un loc câştigă mai puţin Aşa că şi-au mai schimbat vadul din când în când. „Noi suntem mai multe generaţii dă florărese, povesteşte femeia de 72 de ani. Mama mea lua Suceava la talpă, cu coşu‘ în mână, şi vindea trandafiri bulgăreşti la boieri şi pân restaurante. Şi când erea nemţii lu‘ Hicler p-iaişi, toţi cumpăra dă la ea. Mama era şucară rău, blondă cu ochii verzi, nu neagră ca mine, io m-am izbit tatii, aşa caciorâtă! Un pictor mare a pictat-o în mai multe tablouri, da‘ nu ştiu să spui cum îl cheamă. Ştiu doar că era evreu…” E posibil ca mama Lămâiei să fi fost pictată de celebrul Lazăr Ghelman, artistul care a realizat foarte multe tablouri în care personajul principal a fost o florăreasă. Baba Lămâia doarme doar patru ore pe noapte. La trei trebuie să fie la importatori ca să cumpere florile. Acolo e nebunie mare. Explozie de petale şi de mirosuri. Vin camioanele încărcate vârf cu toate soiurile de plante, de la trandafiri olandezi, jerbera, kale sau crizanteme, până la cele exotice, care sunt cele mai scumpe. E bătaie pe ele. Concurenţa e acerbă. „Dacă nu te bagi unde trebuie, dacă nu ştii pă cine să şpăguieşti, că şi acilea, ca peste tot, banii rostuieşte afacerea, rămâi cu buza umflată şi cu cele mai naşpa flori, zice femeia. Mi s-a întâmplat şi mie uneori să nu am ce cumpăra, că să înfige astea mai tinere, care e mai obraznice.” Pentru ca viaţa florilor să ţină cât mai mult timp, baba Lămâia utilizează diferite trucuri, unele păstrate în mare taină, ca o reţetă preţioasă ce nu se transmite decât pe patul de moarte. „Cu floarea tre’ să te porţi delicat. Lumea ne înjură că punem preţuri mari, da mulţi nu ştie câtă muncă intră ca să ţii o floare mai mult. Vă spui cum fac io, da secretu‘ cel mai important e lăsat cu blestem dă la mama mea, n-am voie să-l zic decât înaintea morţii şi numai fetei mele, Suzana. Acasă le bag în frigider, pă altele le opăresc la tulpină, le tai cozili numai în lung, pun zahăr sau o aspirină. Alea nepricepute, da‘ care vrea să înşele oamenii, rupe petalile ofilite dă la trandafirii înfloriţi şi îi vinde pă post dă boboci. Mai e unele care vinde flori rupte. Dă omu‘ o grămadă dă bani pă jerbera. Buchetu‘ e frumos legat cu funde şi funduliţe, mai mare dragu‘. Ajungi acasă şi vezi că două dintre ele e rupte. Ţigăncili bagă ace de gămălie în cozi, da‘ în lungime, dă nici nu te prinzi, şi pune staniol ca să ascunză defectu‘.” Alte şmecherii botaniste pe care florăresele le folosesc pentru menţinerea prospeţimii plantelor sunt următoarele: crinilor li se rup staminele cu polen ca să ţină mai multe zile, crizantemele, garoafele, trandafirii, freziile sunt pulverizate cu puţin fixativ, florile fragile şi scumpe, ca orhideele, sunt ţinute la temperaturi constante, ferite de razele soarelui. Există remedii şi pentru plantele ofilite rămase nevândute peste zi. După ce li se taie cozile sunt introduse câteva ore în bere rece şi proaspătă. Imediat, cică, ele îşi revin şi sunt ca noi. Toate trăiesc însă mai mult dacă sunt ţinute în apă minerală şi permanent stropite. Pentru colorarea trandafirilor în albastru, a crizantemelor în verde sau degrade, se utilizează cerneala simplă sau cea vegetală. Acestea vor avea însă viaţa mai scurtă şi se vor ofili mai devreme decât cele normale. Florarii totuşi rezistă. Pentru că, în afară de flori cu miros îmbătător, din Piaţa Mare pleci cu zâmbetul pe buze şi cu un sentiment că uneori, chiar şi în ritmul ăsta nebun, viaţa îngheaţă în clişee cu ţigănci cu fuste şi găleţi cu flori parfumate în faţă. Florile vor impresiona mereu, chiar dacă vor fi aranjate în forme din ce în ce mai sofisticate. În trecut, florile erau un accesoriu suplimentar al cadoului propriu-zis. În viitor, însă, cadoul va deveni un accesoriu al aranjamentului floral sau al buchetului (florile aranjate direct în vază cadou, o broşă prinsă la funda de catifea care leagă buchetul sau o eşarfă legată în formă de floare prinsă în buchet etc.).

Deşi se spune că moda buchetelor a cam trecut, că acum ghivecele(!) ar fi pe… trend, nu mă pot abţine de la întrebarea: unde s-a dus oare romantismul de altădată, când o fată era cucerită nu numai cu scrisori de dragoste, dar şi cu o floare frumos mirositoare? De ce să nu recunoaştem că lumea ar fi dezolantă fără flori. Dacă vreţi, chiar fără codul lor secret! Deoarece în alte vremuri exista un extraordinar cod secret al florilor: fiecare floare era purtătoarea unui mesaj, iar un cavaler trebuia să ştie exact ce fel de flori să-i dăruiască iubitei pentru a-i dezvălui sentimentele sale (în anul 1700, regele Charles al II-lea al Suediei a introdus limbajul florilor, obicei împrumutat din Persia…).

 LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: