Un tânăr de 21 de ani, din comuna Adâncata, elev în ultimul an de studii al Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, a prins un hoţ care a furat borseta unui bătrân, în plină zi, pe o stradă din Suceava.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, fapta s-a petrecut duminică, 24 iunie a.c., în jurul orei 14.30, pe raza municipiului Suceava, elevul Şcolii de Agenţi de Poliţie fiind în permisie.
Poliţiştii suceveni au menţionat că tânărul se afla într-un autoturism, împreună cu câţiva prieteni, când a văzut cum un bărbat a smuls din mâna unei persoane vârstnice o borsetă şi a fugit.
Astfel, Marian, tânărul din Adâncata, nu a ezitat să coboare imediat din vehicul şi să îl urmărească pe autor pe o distanţă de aproape un kilometru, „reuşind cu profesionalism să îl imobilizeze şi să îl reţină până la venirea patrulei de poliţie”.
Borseta cu bunuri în valoare de peste 500 lei a fost predată proprietarului, acesta mulţumind poliţiştilor şi elevului.
Autorul faptei, identificat în persoana unui tânăr de 24 de ani, din comuna Hânţeşti, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii ,,tâlhărie” şi introdus în arestul IPJ Suceava.
„Spiritul civic, curajul şi modul profesionist de intervenţie ale acestui tânăr viitor poliţist sunt garanţia că, în câteva luni, va deveni un om de nădejde al comunităţii pe care o va deservi şi va face cinste în continuare Poliţiei Române” a precizat IPJ Suceava. (N.B.)
























Comentarii