Predictibilitate

În economie, predictibilitatea este un termen cam teoretic, dar amarnic de terestru când este cazul să-i guşti consecinţele, uneori dezastruoase. Iată exemplul industriei sucevene, construită în bună măsură pe cererea Uniunii Sovietice de produse. Nu s-au gândit strategii Ceauşescului la varianta căderii mamutului din Răsărit şi, odată cu el, şi a industriilor româneşti care-i satisfăceau nevoile. S-a redus drastic cererea de tricotaje, confecţii, mobilă, maşini şi unelte, rulmenţi etc. etc., ceea ce, negăsind alte pieţe, a determinat producătorii să-şi închidă porţile.

Două exemple din zilele noastre ar trebui să ne dea fiori, fiind din ce în ce mai evident că proiectanţii respectivelor afaceri nu au luat serios în calcul timpul în care resursele implicate vor fi disponibile. Este vorba de lemn.

Noi înşine am pledat, la vremea ei, pentru construirea „fabricii de căldură” de la Vatra Dornei, care, folosind rumeguşul aruncat pe toate văile, care sufoca mediul, putea asigura încălzirea oraşului-staţiune. Inginerul Aurel Hasneş-Ciurdariu a fost campion al ideii şi probabil şi perseverenţa lui a influenţat decizia autorităţilor de a ridica fabrica. Totul a mers bine până au venit austriecii cu fabrica lor, astfel că acum rumeguşul se transformă în plăci de pal, sau cum s-or mai fi chemând, iar „fabrica de căldură” nu mai are resurse…

În aceeaşi situaţie poate ajunge şi tot foarte moderna Bioenergy din Suceava. Modificarea regimului lemnului inferior, cel ce este ars în cuptoarele producătoare de căldură, face ca şi această fabrică să tuşească din greu, ca şi populaţia care se încălzeşte cu sobe, astfel că cei ce ne încălzim casele centralizat avem motive clare să intrăm în panică. De unde primarul Sucevei părea să lupte pentru menţinerea încălzirii centralizate, acum estimează scumpirea drastică a gigacaloriei produse de Bioenergy, situaţie în care numărul celor care vor să se lepede de încălzirea centrală va creşte exponenţial. Exact pe dos decât pare a fi dorit până acum Ion Lungu.

Chestia e că dezastrul s-ar putea produce în chiar iarna aceasta. Şi dacă va trebui să plătim 7,5-8 milioane de lei (vechi) într-o lună de iarnă este cazul să ne gândim bine dacă n-ar trebui să migrăm în Africa. Şi să-i lăsăm să-şi blesteme zilele pe africanii migraţi la noi, care optează astfel pentru congelare…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI