La Centrul de Informare şi Promovare Turistică din Câmpulung Moldovenesc

Oaspeţi dragi

 La Centrul de Informare Turistică din Câmpulung Moldovenesc întâlneşti zilnic grupuri mai mici sau mai mari de localnici sau persoane străine, din alte zone ale ţării şi chiar de peste hotare, veniţi aici să se informeze despre obiectivele turistice pe care le-ar putea vizita ei şi oaspeţii lor.

De data aceasta Centrul a avut oaspeţi deosebiţi. Înainte de a intra în vacanţa de vară, membrele Clubului „Femina” au dorit să se informeze despre locurile unde ar mai putea petrece împreună cu familiile lor clipele libere şi, eventual, unde şi-ar putea duce musafirii care îi vor vizita în această perioadă. Au aflat multe lucruri importante despre activitatea Centrului, despre rolul său în promovarea turistică, în organizarea evenimentelor culturale devenite tradiţionale, precum: Festivalul Internaţional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, aflat la a XXIX-a ediţie, Festivalul Drumul Lemnului şi Târgul Lăptarilor, Obiceiuri de iarnă în Bucovina şi altele.

Cu acest prilej, tânărul Traian Ojog le-a vorbit participantelor nu numai despre obiectivele turistice importante şi cunoscute, precum Muzeul „Arta Lemnului”, Colecţia Lingurilor de Lemn „Ioan Ţugui”, Colecţia Etnografică „Ioan Grămadă”, ci şi despre obiectivele turistice religioase din oraş şi din zonă, precum şi de bogăţia monumentelor naturii pe care ne-o oferă locurile înconjurătoare, Masivul Rarău, Codrul Secular Slătioara, Cheile Moara Dracului şi altele. Informaţiile au fost completate de Directoarea Centrului, Axânti Mihaela, precum şi de doamna Didina Grămadă, membră a clubului, care a prezentat pe larg secţiile Muzeului „Ioan Grămadă”.

www.romanidecentenar.ro

Cu acest prilej, membrele clubului au putut să o cunoască mai bine pe interpreta populară Elisa Hechelciuc, care le-a prezentat un colaj din cântecele populare de pe cel de-al doilea album al său, care va fi lansat la Cârlibaba, de Sf. Petru şi Pavel.

Cu noi informaţii despre modul în care şi-ar putea petrece împreună cu cei dragi vacanţa, participantele la această întâlnire au mulţumit şi sunt hotărâte să se reîntoarcă la începutul lunii septembrie, pentru a-şi continua frumoasele activităţi de socializare în cadrul Clubului „Femina” din Câmpulung Moldovenesc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: