Handbal

Memorialul „Dumitru Bernicu” a ajuns la cea de-a treia ediţie

antrenorul Răzvan Bernicu

Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Suceava a fost gazda ediţiei cu numărul 3 a memorialului dedicat regretatului profesor, antrenor, jucător şi director Dumitru Bernicu. Dumitru Bernicu a condus Liceul cu Program Sportiv Suceava nu mai puţin de 19 ani, din 1993 şi până în 2012, iar de anul trecut sala de sport poartă numele acestuia.

Ca de fiecare dată, foştii colegi, elevi şi prieteni s-au adunat la sală să-i aducă un omagiu regretatului Dumitru Bernicu printr-un meci de handbal, sportul pe care l-a practicat şi l-a iubit aproape toată viaţa. Acţiunea, care a fost organizată de fiul său Răzvan Bernicu, împreună cu colegii săi de la LPS Suceava, a avut în program meciuri demonstrative de handbal, dar şi un concurs cu premii pentru copii. Au fost trei echipe, una formată din profesorii şi antrenorii de la Liceul cu Program Sportiv, una din foşti jucători care au trecut prin mâna regretatului antrenor şi una formată din juniorii I şi II de la LPS, proaspăt câştigători ai medaliilor naţionale de aur şi argint, sportivi pregătiţi de antrenorii Răzvan Bernicu şi Iulian Dugan. În una din pauze, copiii care au venit la sală au avut parte de un concurs de aruncare a mingii de handbal la poartă, la un banner special ce avea patru găuri.

„Le mulţumesc colegilor de la LPS Suceava, dar şi tuturor celor ce au participat şi au sprijinit această acţiune, chiar dacă nu au reuşit să ajungă la sală. Ne dorim să facem acest turneu organizat în memoria tatălui meu la un nivel mai mare şi anume să avem la fiecare ediţie şi o competiţie la care să participe cei mai mici dintre handbalişti, la minihandbal, juniori IV sau chiar şi mai mari”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.

Ca şi la primele două ediţii, în teren s-a aflat şi unul dintre cei mai buni prieteni şi colegi ai lui Dumitru Bernicu, antrenorul Petru Brânduşe

„Ca la orice memorial, ne-au încercat două tipuri de sentimente, unul de regret pentru cel ce nu mai este printre noi şi care a pus multe pietre la temelia handbalului sucevean, dar şi unul de bucurie la reîntâlnirea cu vechii colegi, cu foştii elevi şi sportivi. Mă bucur că au fost mulţi care nu l-au uitat pe Dumitru Bernicu şi au ţinut să fie alături de noi în acest proiect pe care am zis că-l vom continua atât cât va fi posibil”, a explicat antrenorul Petru Brânduşe.

Regretatul antrenor şi profesor Dumitru Bernicu s-a născut în anul 1952, la Bursuceni, unde a făcut şcoala primară şi gimnazială, iar mai apoi a absolvit Liceul „Ştefan cel Mare” Suceava şi Institutul de Învăţământ Superior din Suceava, promoţia 1975, a fost licenţiat ANEFS Bucureşti (promoţia 1995) şi a făcut un master în Management Educaţional la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (promoţia 2008). A început handbalul cu profesorul Mihai Lăcustă, iar la juniori i-a avut antrenori pe Gheorghe Moga şi Mihai Moldovan, în 1968 participând la turneul de promovare în divizia şcolară. În anul 1973 a promovat în Divizia B cu echipa CSU Suceava, antrenată de profesorul Şerban Pop, iar în 1981 şi-a încheiat cariera de jucător la Clubul Sportiv Universitar, mai apoi fiind selecţioner al naţionalei de juniori. În 1975 a debutat în învăţământ la CSŞ Suceava, catedra handbal băieţi, unde a format multe generaţii de handbalişti cu care a câştigat medalii naţionale de mai multe ori.

Dumitru Bernicu a fost preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal, membru în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal (2000-2011), director al Liceului cu Program Sportiv din Suceava (1993-2012) şi inspector şcolar.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: