Prichindeii de la G.P.P. „Prichindel” Suceava la “Ziua porţilor deschise”, eveniment organizat de Ocolul Silvic Adâncata

 Valorificând util, creativ şi plăcut parteneriatul educaţional cu Ocolul Silvic Adâncata, preşcolarii din grupa „Fluturaşilor” de la G.P.P. „Prichindel” Suceava, coordonaţi de prof. Sanda Achihăie şi Marinela Dutcovici, au participat cu interes şi entuziasm la evenimentul „Zilele porţilor deschise” organizat vineri, 8 mai 2018, de Ocolul Silvic Adâncata.

Educaţia copiilor pentru cunoaşterea şi protejarea mediului înconjurător a stat la baza parteneriatului educaţional dintre cele două instituţii furnizoare de educaţie: grădiniţă şi ocolul silvic, cu scopul de a iniţia şi promova o atitudine responsabilă faţă de mediu, de a-i determina pe copii, viitorii gestionari şi consumatori ai resurselor naturale, să conştientizeze pericolele unei degradări accentuate a mediului, urmărind dezvoltarea personală globală, abordarea colaborativă şi critică, dar şi asumarea responsabilităţilor faţă de mediul înconjurător, de la cele mai fragede vârste.

Activităţile ecologice desfăşurate pe tot parcursul anului şcolar 2017-2018 în cadrul parteneriatului educaţional au urmărit o abordare aplicativă, ce presupune oferirea de experienţe practice de învăţare, prin contactul direct cu componentele mediului, dezvoltând abilităţi de explorare şi experimentare, stimulând curiozitatea, preocuparea faţă de mediu, dezvoltând responsabilitatea, motivaţia şi abilităţile de a participa la îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător.

După vizitarea sediului ocolului, a parcului dendrologic şi a expoziţiei cinegetice, copiii au vizionat un film documentar cu tematică ecologică, au adresat întrebări şi au oferit răspunsuri în cadrul convorbirii tematice organizate cu silvicultori din cadrul ocolului.

www.romanidecentenar.ro

Valorificând potenţialul creativ al copiilor şi adulţilor prezenţi au fost confecţionate şi decorate căsuţe pentru păsărele, ce au fost amplasate în parcul dendrologic din preajma ocolului.

Lucrările plastice realizate de preşcolari au fost expuse în cadrul expoziţiei „Pădurea, prietena noastră” , expoziţie vizitată cu bucurie de participanţii la eveniment.

Activitatea s-a încheiat cu un scurt moment artistic şi recompensele oferite de reprezentanţii Ocolului Silvic Adâncata, prin şef ocol, dna ing. Carmen Miheţiu, dar şi cu promisiunea că, începută la grădiniţă, educaţia ecologică a “viitorilor cetăţeni” va continua în viaţa de zi cu zi, pentru toată viaţa, pentru un viitor frumos al Pământului. (Prof. SANDA ACHIHĂIE, G.P.P. „Prichindel” – Suceava) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: