Îşi lua zilnic ziarul

A început meseria în laboratorul foto al unui evreu din Huşiul natal, acolo unde învăţase şi fratele cel mare, Gheorghe, şi el cândva fotoreporter la „Scânteia”. Suceava avea nevoie de un fotoreporter, Dumitru Vinţilă fiind recomandat de un prieten al fratelui Gheorghe, astfel că în 1957 se mută – iată că pentru totdeauna – în Cetate. Aici se căsătorea cu nevasta… adusă de la Huşi, aici îşi „făcea” casă, aici i s-au născut şi au crescut copiii – Cătălina a fost şi ea o vreme colega noastră.

În vechiul său laborator din sediul „Zori noi”, în întuneric sau la lumina specială în care îşi developa filmele şi-şi „spăla” fotografiile, am auzit adeseori poveşti din existenţa specială a „lucrătorului în presă” aflat la comanda partidului. A fost o vreme chiar când o imagine nu intra în ziar dacă „supervizorul” partidului nu dădea BT (bunul de tipar). A fost o poveste întreagă când „cerberul” a constatat neputincios marea diferenţă de înălţime dintre Ceauşescu şi şahinşahul Iranului, Reza Pahlavi! Dumnezeu ştie cum a reuşit nea Mitică să impresioneze de două ori hârtia, astfel încât să-l „ridice” pe Ceauşescu la înălţimea oaspetelui!… Îşi amintea de omături uriaşe care l-au blocat la Darabani, de inundaţii fără asemănare, de adâncurile de mină în care a coborât, dar mai ales de vizite. A învăţat să fie „nesimţit”, profitând din plin de libertatea fotoreporterului de a se băga oriunde, astfel încât să obţină unghiuri imposibile din care îşi surprindea personajele. „Am stârnit hazul tuturor la o vizită a lui Ceauşescu la care m-au surprins fotografiind pe burtă, printre picioarele unui şef, perechea celebră”, îşi amintea el.

Astfel că şi-a meritat pe deplin pensia. Dar şi indemnizaţia pe care trebuia s-o primească de la Uniunea Ziariştilor Profesionişti, al cărei membru a fost de la înfiinţare. Numai că puciul de la UZP a pus sub semnul îndoielii dreptul la indemnizaţie al lui Dumitru Vinţilă, „coloneii” pucişti refuzându-i-l pe motiv de lipsă de studii superioare! Tichie de mărgăritar îi lipsea lui Vinţilă, cel ce greu apuca un concediu… până a i se alătura Ion Mândrescu – şi el mort, Dumnezeu să-l ierte –, care-l putea înlocui în situaţii oficiale. A trebuit să fie reprimat puciul, pentru ca al nostru fost camarad să primească indemnizaţia… Mă bucur că insistenţa noastră pe lângă preşedintele Doru Glăvan i-a adus veteranului nostru fotograf o ultimă satisfacţie…

www.romanidecentenar.ro

Venea zilnic în redacţie să-şi ia „hrana spirituală”, ziarul adică. Ne va lipsi…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: