Cum devine vie amintirea

Este a doua oară când întâlnirea promoţiei 1972 a facultăţii de filologie din cadrul IP 3 Suceava s-a întâmplat ceva mai organizat. Ne-am întâlnit în parcul Universităţii, de unde am urcat în amfiteatrul ce ne-a găzduit cele mai multe dintre cursurile specifice, unde fostul nostru profesor Ion Nedelea a strigat catalogul. Ne-a onorat cu prezenţa şi dna Rodica Iordache, bibliotecara-şefă la vremea noastră. Numit, fiecare a povestit ceva despre sine: despre şcoală (cei mai mulţi fiind directori o viaţă întreagă), despre isprăvi importante din viaţa de dascăli, despre cărţile scrise de ei, despre soţie/soţ şi copii etc.

Am urcat apoi la Muzeul Satului, unde, în bisericuţa din lemn de acolo, adusă de la Vama, părintele Gheorghe Moruţan a oficiat o slujbă de parastas pentru profesorii (cam toţi…) şi colegii care s-au dus…

Am vizitat apoi Cetatea în noile sale straie, impresionantă pentru cei dintre noi veniţi din ţară de pe unde am profesat, şi obosiţi (că, deh, sunt aproape 70 de ani!), dar încântaţi de ziua aceea plină, caldă, odihnitoare prin bucuria de a fi fost împreună iarăşi, ne-am adunat până seara la o masă pe terasa de deasupra Cetăţii. Ne-am risipit apoi fiecare către zările de unde am venit, sperând la următoarea întâlnire. Căci nu e greu să rămână din tine doar numele înscris pe pomelnic, greu a fost, iată, să ne căutăm, să ne găsim şi doar câţiva dintre noi să reuşim să ne şi întâlnim şi să ne îmbrăţişăm. Căci o mie de lucruri face tehnica asta modernă: îţi poţi vedea colegul, îl poţi auzi, poţi dialoga cu el pe felurite ecrane pe care numita tehnică ţi le pune la dispoziţie, dar care nu-ţi oferă clipa în care-ţi îmbrăţişezi colega/colegul, acele clipe care reactivează amintirea, retrezind sentimente, trăiri şi experienţe de mult uitate.

Pentru câteva momente am reuşit să recompunem o atmosferă – cea din studenţie – dragă tuturor celor care şi-au ros coatele într-un amfiteatru universitar.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI