„Sacrificiul sutelor de mii de eroi morţi pentru întregirea neamului trebuie să fie întotdeauna în ochii generaţiilor viitoare îndemnul dragostei şi al jertfei pentru neam şi ţară”.
Dr. Angelescu
Învăţătorii au înscris în cartea de vitejie a Neamului pagini nemuritoare.
Acei cari la catedră în timp de pace ştiau să se sacrifice prin muncă istovitoare, grea, pentru luminarea generaţiilor tinere şi să le insufle devotamentul sacru, dragostea sfântă şi iubirea de neam şi moşie, au ştiut să fie şi cei mai aprigi soldaţi pe frontul de luptă atunci când ţara i-a chemat la datorie. „Deprinşi a nu precupeţi munca, n’au căutat a-şi precupeţi nici viaţa”. Iar judeţul Baia, până mai eri Suceava, se poate mândri de activitatea din timpul războiului a învăţătorilor, atât a acelora cari s’au întors cu zile, cât mai ales a acelora cari şi-au sacrificat viaţa.
Unul dintre eroii aceştia a fost şi învăţătorul C. Iordăchescu feciorul preotului Al. Iordăchescu din satul Cozmeşti jud. Baia.
Născut în anul 1880 luna Ianuarie 18, cursul primar l-a făcut în satul natal din comuna Stolniceni–Prăjescu.
Terminând cele 5 clase primare din sat, a repetat cl. IV urbană la şcoala primară No.2 din Roman. De aici pentru a se pregăti şi mai bine, mai făcu un an şi la şcoala de aplicaţie depe lângă şcoala normală „Vasile Lupu” Iaşi – de unde în anul următor 1895 intră în acea şcoală. Terminând şcoala normală în 1900 şi-a luat post în satul Boureni de pe frumoasa vale a Moldovei unde legenda spune că ar fi fost ucis zimbrul Moldovei lui Dragoş-Vodă.
Aici a funcţionat până la 1912 când după cerere s’a transferat în satul natal, Cozmeşti.
În cei 12 ani cât a funcţionat ca învăţător a fost un dascăl conştiincios. Iată cum îl apreciază un urmaş al său – I. Grigoriu.
„În toţi anii a avut casă de economie şcolară; a predat cu succes lucru manual; a ţinut tot felul de conferinţi, şezători; a făcut şcoală de adulţi, cursuri complimentare etc.
Iată cum închee el o prelegere a sa din 28 Noembrie 1908 la şcoala din Boureni. „Căci nu-i nimica mai scump azi pe lumea aceasta pământească decât un nume de viteaz şi-o moarte vitejească”. Zise în 1908 şi adeverite pentru sine în 1917.
Ministerul şcoalelor, apreciind munca şi activitatea desfăşurată de vrednicul învăţător, l-a răsplătit cu medalia „Răsplata muncei cl. II-a”.
Dar în afară de munca din şcoală, era şi un gospodar model. Împreună cu ceilalţi colegi, a stăruit şi înfiinţat în comuna Cristeşti banca populară „Dragoş Vodă” şi a mai pus bazele unui comitet pentru construirea bisericei din Boureni.
Dar despre activitatea lui dela 1912 după ce s’a mutat în Cosmeşti, pănă a încinge sabia să plece la război, un alt urmaş coleg1) se exprimă astfel: „În scurtul timp cât a funcţionat la Cozmeşti, şi-a dat toată osteneala să reorganizeze această şcoală ce mai bine de 20 de ani a fost condusă de suplinitori.
Toată zestrea şcolii a pus-o în ordine. Toate cărţile, registrele etichetate frumos, ne arată ordinea de care era stăpânit. A mărit frequenţa şcolară, obligând aproape toţi copiii a urma regulat. A făcut cursuri de adulţi la cari au frequentat peste 60 locuitori cei mai mulţi căsătoriţi.
A făcut cor bisericesc din elevi şi absolvenţii şcoalei. În 1919 am găsit flăcăi şi fete ce ştiau răspunsurile la leturghie din timpul lui Iordăchescu.
Pentru lucrul manual şi adulţi a fost premiat.
A stăruit să se facă un nou local de şcoală. S’a făcut chiar un cuptor de cărămizi, dar începând războiul lucrurile au stat pe loc, iar dânsul a încins sabia, mobilizat ca Sublocot. în Regt. 13 Iaşi – în 1916.
Când a izbucnit marele războiu a fost întâiu repartizat şi concentrat sub drapel la Regt. 56 inf. Fălticeni.
De aci a fost trimes cu alţi camarazi la Vaslui în 1916 unde a făcut şcoala de ofiţeri de rezervă.
Terminând şcoala fu repartizat ca ofiţer la Regt. 53 Iaşi cu care corp a şi plecat pe front, luând parte la cele mai crâncene bătălii în Dobrogea, apoi în Carpaţi până a căzut ca un erou. Sublocot. Iordăchescu nu era prea tânăr. Avea peste 35 ani. Căsătorit, cu 4 copii. Sufletul său aşa dar ar fi putut să nu fie prea înflăcărat.
Îşi iubea cu drag ţara, îşi iubea neamul… dar… când îşi aducea aminte de soţie şi de cei patru îngeraşi de acasă, sufletul său se emoţiona puternic… Lăcrimi fierbinţi, după cei scumpi, izvorau brăzdându-i cutele obrajilor.
Căpitanul său, un om de inimă, îi cunoştea durerea. Îl mângăea adeseori.
– „Fii bărbat Iordăchescu! Vom isprăvi în curând şi te vei întoarce sănătos la ai tăi”.
Şi dânsul iar se’nzdrevenea! Îşi călca sufletul.
Căuta de soldaţi, îi cerceta pe fiecare, îi mângăea, îi încuraja mai ales pe acei cari ca şi el se tânguiau de copilaşii de acasă! Nimic nu înfrăţeşte şi apropie om de om mai tare ca aceiaşi suferinţă.
Bun ca un frate. Blajin ca o mamă. Cu graiul lui domol – cu vorbe dulci, era departe de a fi o fire războinică… Totuşi n’avea încotro!
Patria era în pericol. Nu mai era timp de pierdut o clipă. Războiul era în toiul său. Armatele noastre în Ardeal dădeau lupte disperate. (Va urma)
I.C. SPIRIDON
1 D. Turculeţ
Comentarii