Fantomas

Studenţia noastră a fost contemporană cu teribilul Fantomas, personaj care bântuia ecranele cinematografelor… Nu ştiu dacă noi (şi cine dintre noi a avut inspiraţia) sau alţii l-am botezat pe profesorul nostru de psihologie – Leonard Gavriliu – cu numele înspăimântătorului personaj de film, dar aşa i-a rămas supranumele, porecla. Figura sa avea ceva din mutra Fantomas-ului, ceva din alura aceluia. Era suficient de sever ca să bage spaima în noi şi să-şi merite porecla. Nu ştim şi nici nu ne-am întrebat colega de an (care anul acesta n-a mai venit la întâlnirea promoţiei) pe care a luat-o de soţie dacă s-a împăcat bine cu el. Oricum, la o vreme s-au despărţit.

Dar acestea sunt curiozităţi minore, faţă de ce ar trebui cu adevărat să ne propunem ca foşti studenţi ai domniei sale. Deci trăieşte, dar e grav bolnav, în Paşcanii în care s-a stabilit de multă vreme. L-am sunat să-l invităm la întâlnirea promoţiei noastre. A răspuns la telefon, dar vorbea greu, aproape neinteligibil, şi bănuiesc că a schiţat un zâmbet amar când a auzit de ce l-am sunat. „Sunt foarte bolnav, sunt la pat, nu pot să vin”, am înţeles, apoi am descifrat tot mai greu ce-mi spunea…

Dascălul nostru şi-a dat doctoratul în Freud (interzis o vreme de comunişti), pe care, după ce-am terminat noi facultatea, în 1976 mi se pare, l-a şi tradus în română.

Ne temeam toţi de severitatea lui, deşi nu a abuzat de ea. Eu mi-l amintesc mai degrabă în calitate de „şef de revistă”, el ocupându-se de scoaterea „Sintezelor” institutului. Ne luase în comitetul de redacţie şi pe câţiva studenţi, astfel că pot spune astăzi că ucenicia în a lucra într-o redacţie mi-am făcut-o sub îndrumarea tânărului nostru asistent universitar.

A făcut parte dintr-o pleiadă de asemenea tineri universitari, unii care chiar tocmai terminaseră universitatea, apropiaţi nouă ca vârstă, cu care făceam seminarele. Că examenele le dădeam cu greii facultăţii, abia aceia severi. La un moment dat, dacă luam cel puţin 9 la gramatică, puteam obţine bursa republicană. Dar Constantin Popescu (deşi ştia) mi-a dat 8. Şi n-am obţinut celebra bursă. În realitate, însă, cel mult 8 era nota pe care o meritam…

Că s-a făcut carte la „super-liceul” care a fost IP 3 Suceava, cum îl ironizau unii, o dovedeşte calitatea absolvenţilor trimişi în şcolile ţării.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: