Drapelul naţional al Slovaciei a fost arborat invers în Piaţa Drapelelor Uniunii Europene din centrul municipiului Suceava.
În Piaţa Drapelelor Uniunii Europene, din zona centrală a municipiului Suceava, sunt arborate toate cele 27 de drapele ale ţărilor membre ale Uniunii Europene. În centru se află arborat drapelul României, alături de cele ale UE şi NATO.
Din păcate, unul dintre „specialiştii” din cadrul Direcţiei Domeniului Public din Primăria Suceava, care se ocupă cu administrarea acestor zone, a montat greşit drapelul Slovaciei, acesta fiind arborat cu susul în jos.
Forma actuală a steagului Slovaciei a fost adoptată prin Constituţia Slovaciei, care a intrat în vigoare la 3 septembrie 1992. Steagul ţării foloseşte culorile panslave roşu, alb şi albastru. (N.B.)
























Comentarii