Flash

Măi frate, „penalii” ăştia nu se lasă şi nu se lasă. Şi până nu îşi rezervă drepturile de a fura legal şi de a da deoparte persoanele care le încurcă ploile apelează la absolut orice mijloace. Spre exemplu, ieri, tovarăşul Tudorel Toader, ministru, chipurile, al Justiţiei, a anunţat că a discutat vreo jumătate de oră cu sosia lui Liviu Dragnea deghizată în Viorica Dăncilă şi au hotărât să sesizeze Curtea Constituţională pe motiv că preşedintele Iohannis nu a vrut să o revoce din funcţie pe sperietoarea lor Laura Codruţa Kovesi. Hai că deveniţi penibili dragi politicieni (cred că am încurcat consoana „c” cu „g” la aia cu „dragi” dar o las aşa că în momentul în care am scris textul era totuşi sărbătoare). Vreţi o justiţie „liberă” doar în favoarea voastră. Care „calcă pe bec” trebuie eliminat ca nu cumva să vă rănească averile făcute pe banii prostimii, pe care, majoritatea, le-aţi trecut pe numele neamurilor ori a unor tovarăşi de furtişag. Ori le-aţi transferat prin străinătăţuri. Nu o iubesc pe Kovesi în mod special, că şi ea, ca orice om, are păcatele ei, dar mă enervează toate atacurile astea ale unor indivizi şi condamnaţi şi cercetaţi penal împotriva ei. Faptul că a făcut nişte compromisuri ca să ajungă să-şi facă meseria, asta e cu totul şi cu totul altă problemă. Că ajungând în funcţie a hotărât să se dedice profesiei, aceasta este din nou o altă problemă. Dar nesimţiţii care au ajuns cum au ajuns în funcţii de demnitari şi se îmbuibă în continuare pe banii contribuabililor şi-i doare la o mulţime de kilometri de organul sexual de restul muritorilor e obligatoriu să fie imuni? Pentru imunitatea asta, accept să li se aplice mai întâi vaccinul DNA. Iar persoana care să le administreze vaccinul să fie Kovesi.

 COSMIN LEAHU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI