Două maşini făcute zob din cauza unei depăşiri interzise

> Trei persoane au ajuns la spital în urma impactului frontal > Accidentul s-a petrecut din cauza unui şofer care de-abia intrase în posesia permisului

Ieri dimineaţă, aproape de ora 4, un grav accident rutier soldat cu trei victime s-a petrecut pe raza localităţii Dărmăneşti. Din cercetările efectuate de poliţişti reiese că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, pe raza localităţii, un tânăr de 18 ani, din comuna Botoşana, a efectuat o manevră de depăşire a altui autovehicul, pe un sector de drum prevăzut cu marcaj longitudinal continuu şi în zona de acţiune a indicatorului „Depăşirea interzisă”. Decizia luată de proaspătul conducător auto a făcut ca maşina acestuia să se izbească frontal de autovehiculul condus regulamentar de un bărbat de 31 de ani, din comuna Marginea. În urma impactului violent, cele două maşini s-au făcut zob, rezultând totodată rănirea celor doi conducători auto şi a unui tânăr de 23 de ani, din comuna Marginea, pasager în autoturismul ce se deplasa corect. Cele trei victime au fost transportate la spital; tot acolo, şoferilor le-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă au consumat băuturi alcoolice înainte de a porni la drum. Poliţiştii au deschis un dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI