După două luni de investigaţii, bănuielile lui Valer s-au confirmat. Salariul său era printre cele mai mici salarii din societatea în care lucra şi care avea peste o sută de angajaţi. De fapt, avea cu puţin mai mult decât salariul minim pe economie. Asta l-a scos din papuci. Nervos, a vorbit cu şeful său direct. Acesta i-a zis că în privinţa banilor el n-are nicio putere. Să meargă la director sau la patron… Dar la patron nu intra nimeni, niciun salariat. Venea rar la societate şi nu primea pe nimeni. Valer s-a înscris în audienţă la director. A aşteptat mai bine de o lună de zile ca să fie chemat. Fiindcă aşa se obişnuia. Când îţi venea rândul, erai chemat. Şi nu în timpul lucrului, ci după.
— Spune repede despre ce-i vorba, că timpul costă bani! i-a spus directorul.
— Despre salariul meu. E foarte mic!
— Altceva?
— Păi…
— Repede, ţi-am zis că timpul costă bani!
— Eu sunt în timpul liber!
— De aia ai salariul mic, pentru ca ai mult timp liber!
— Apoi…
— Eu sunt în timpul serviciului. Şi am salariul mare pentru că nu am timp de pierdut.
— Dacă-mi măriţi leafa stau şi eu după orele de lucru.
— Ce să faci?
— Creşteţi-mi salariul măcar cu 300 de lei, să-mi scot cheltuielile cu transportul. Că fac naveta. De la ceva distanţă.
— Nu te obligă nimeni. De ce nu-ţi cauţi de lucru în satul tău? Şi nu mai cheltuieşti bani. Dar pentru că eşti om bun, muncitor, ascultător, îţi cresc leafa cu 200 de lei.
— Vă mulţumesc mult, domnule director! Sunteţi un om cumsecade! N-am să vă uit niciodată!
— Dar, atenţie la mine, Valer! Aşa scrie aici că te numeşti, Valer!
— Da. Valer mă numesc.
— Nu trebuie să afle nimeni că ai mai mulţi bani. Gura închisă. Dacă nu-ţi ţii gura închisă, afară! Deci, să nu baţi toba! Ai înţeles? Să nu baţi toba, aşa se spune, nu?!
— Dacă-mi măriţi…nu bat…
— Astăzi suntem în 7. Luna viitoare vei avea leafa mărită. Bine? Gata! Că timpul costă bani. La revedere!
— Să trăiţi! Vă mulţumesc! Să vă dea Dumnezeu sănătate! La revedere!
Această discuţie dintre Valer şi director a avut loc pe data de 7 martie. A trecut martie. Au trecut şi aprilie şi mai şi iunie şi… Am ajuns în luna noiembrie. La poartă, întâmplător, Valer l-a întâlnit pe director şi l-a întrebat de creşterea salarială promisă.
— Domnule, nu sunt bani! i-a răspuns acesta.
— Se poate… Dar văd că dumneavoastră aţi schimbat Loganul cu o Toyota hoaţă!
— Eşti obraznic!
A doua zi, la ora 8, când salariaţii au venit la lucru, l-au găsit pe Valer bătând o tobă mare, în faţa societăţii. Nimeni nu a înţeles de ce colegul lor bate acea tobă. Culmea e că nici Valer nu a fost în stare să le explice! Fiindcă nu putea să deschidă gura, să nu fie dat afară!
Constantin Horbovanu
Comentarii