Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a derulat în lunile noiembrie şi decembrie un stagiu de formare pentru profesorii din învăţământul primar şi preşcolar, având ca temă promovarea rezilienţei în şcoală.
Potrivit unui comunicat al USV, stagiul face parte dintr-o etapă de pilotare a unui curriculum de formare profesională prin studii de masterat pentru profesori, elaborat în cadrul unui proiect european de cooperare strategică în domeniul educaţiei universitare: ENRETE – Enhancing Resilience through Teacher Education.
Proiectul este coordonat de Universitatea din Malta şi se derulează prin cooperarea a şase universităţi europene: Universitatea Creta, Universitatea de Medicină Rijeka, Croaţia, Universitatea Lisabona, Universitatea Pavia din Italia şi Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, fiind finanţat prin programul european Erasmus+.
„Fondat sub grantul Erasmus+, proiectul ENRETE („Creşterea rezilienţei prin formarea profesorilor”) îşi propune formarea profesorilor pentru întâmpinarea nevoilor emoţionale ale elevilor şi dezvoltarea rezilienţei la aceştia. Proiectul doreşte să creeze un masterat european în rezilienţă, prin care să propună instruirea cadrelor didactice în a promova rezilienţa la copii şi tineri în şcoli, precum şi în alte situaţii de viaţă” se menţionează în comunicatul de presă.
Sursa citată a precizat că rezilienţa reprezintă capacitatea umană de a face faţă adversităţii, cu succes, într-un mod adaptat şi sănătos, şi se poate învăţa într-un context formal, dirijat de cadre didactice cu pregătire specifică.

























Comentarii