Noi obiective de patrimoniu din judeţ vor fi incluse pe Lista Mondială UNESCO

>Patru situri din civilizaţia Precucuteni – Cucuteni – Tripolie incluse pe lista tentativă, inclusiv casa de la Baia, cea mai mare din Europa din perioada Precucuteni

 Patru situri din civilizaţia Precucuteni-Cucuteni-Tripolie de pe teritoriul judeţului Suceava au fost incluse în lista tentativă a României pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a anunţat directorul Muzeului Bucovinei, Constantin Emil Ursu.

Civilizaţia Precucuteni-Cucuteni-Tripolie a precedat cu sute de ani toate aşezările umane din Sumer şi Egiptul Antic, întinzându-se pe o suprafaţă de 350.000 kmp, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei.

Ursu a spus, în cadrul emisiunii „Exclusiv 90 de minute”, că proiectul internaţional pe care l-a coordonat judeţul Suceava, prin Muzeul Bucovinei, pentru includerea civilizaţiei Precucuteni – Cucuteni – Tripolie în patrimoniul

UNESCO a avu succes şi că deja comisia a avizat includerea acestuia pe lista tentativă, iar ministrul Culturii urma să semneze, în cursul zilei de ieri, completarea listei tentativă ce va fi transmisă la Paris.

Directorul Muzeului Bucovinei a reamintit că la începutul anulului a fost semnat cu Ucraina un acord de colaborare şi au fost continuate demersurile, cu Muzeul Bucovinei lider de proiect, pentru a introduce civilizaţia Precucuteni – Cucuteni – Tripolie în Lista Patrimoniului UNESCO, fiind un proiect multinaţional, România – Ucraina – Republica Moldova.

„Ucrainenii, din mai multe motive, şi-au dorit ca România să fie lider de proiect, iar în consecinţă am întocmit documentaţia aferentă şi la momentul la care vorbim există deja avizul comisiei. Luni va fi semnat de ministru şi va fi transmis la Paris pentru completarea listei tentativă din partea României şi cu complexul acesta” a explicat Emil Ursu.

El a spus că urmează ca şi Ucraina şi Republica Moldova să facă demersuri similare, cu toate că sunt incluse în documentaţie, dar că fiecare stat votează separat.

„Odată prezent în lista tentativă, va creşte notorietatea şi este primul pas spre declararea acestui complex ca făcând parte din patrimoniul mondial” a spus Ursu.

El a menţionat că includerea în Lista UNESCO a noi obiective de patrimoniu din judeţul Suceava încarcă judeţul cu importanţă, dar şi cu obligaţii, atât cu impact de protecţie a siturilor respective, cât şi turistic.

„Vor trebui făcute eforturi pentru accesibilitate, conservare în situ” a spus Ursu, care a menţionat că Lista UNESCO este elita monumentelor.

„Ne ajută, chiar dacă nu conştientizăm imediat, să protejăm siturile din această perioadă. Din punct de vedere turistic, sperăm într-o creştere a vizibilităţii României şi a zonei, în special, dar şi deschiderea de noi proiecte de finanţare şi de creare a unor noi motive de vizitare în diverse zone” a spus Ursu.

El a menţionat că în acest proiect privind civilizaţia Precucuteni-Cucuteni-Tripolie, în România, judeţul Suceava are patru situri, alte patru sunt la Iaşi şi Neamţ, câte trei sunt la Vaslui, Covasna, Bacău şi Botoşani, iar unu în Harghita.

Ursu a subliniat că având patrimoniul de la Baia, Adâncata sau Şcheia, Muzeul Bucovinei îşi poate include pe frontispiciu „Muzeu care deţine Patrimoniu Mondial UNESCO”.

„Pentru turiştii din străinătate, Lista UNESCO este foarte importantă. Dacă o ai, exişti” a precizat Emil Ursu.

Între siturile incluse în această listă se află şi cel de la Baia, unde Emil Ursu a descoperit cea mai mare casă din Europa din civilizaţia Precucuteni.

El a spus că anul 2014 a fost ultimul în care s-au făcut săpături efective la Baia, iar în 2015 au fost realizate scanările geomagnetice, acum ştiindu-se exact cum arată acel sit.

Ursu a spus că, din păcate, a avut probleme de sănătate şi nu a putut să meargă, în ultimii ani, pentru continuarea săpăturilor în acel sit.

„În 2018 sper să redeschid şantierul, în luna mai să termin acea locuinţă săpată în 2013-2014, care este cea mai mare din Europa” a spus Ursu.

În judeţul Suceava a fost descoperită, în 2013, pe raza comunei Baia, cea mai mare locuinţă găsită vreodată în cultura pre-Cucuteni, cu o suprafaţă de 92 mp, datând din perioada 5200-5100 Î.Hr., locuinţele mari apărând 1000 ani mai târziu, în perioada Cucuteni. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI