Florentin Petre şi-a început treaba pe „Areni”. Fostul internaţional a condus antrenamentul Forestei la începutul acestei săptămâni, el semnând un contract valabil până la sfârşitul actualului sezon cu formaţia suceveană.
În vârstă de 41 de ani, Florentin Petre îl înlocuieşte astfel în funcţia de antrenor principal al Forestei pe portughezul Nuno Pedro, care a plecat de la echipă în urmă cu circa două săptămâni, din cauza unui conflict cu jucătorii.
Aflat la prima experienţă din carieră ca antrenor principal, Florentin Petre a fost adus la Suceava de investitorul francez Farid Khallid, de care, recunoştea fostul internaţional român, „îl leagă o prietenie ceva mai veche”.
„Piticul” îi va avea secunzi pe tunisianul Khalil Chakroun şi pe Bogdan Tudoreanu, în timp ce Marius Lup a rămas antrenor cu portari. Florentin Petre va debuta pe banca Forestei la meciul pe care „galben-verzii” îl au programat sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Areni”, împotriva celor de la UTA Arad.




























Comentarii