Cristina Casandra a avansat pe locul 4 în cursa de 3.000 de metri obstacole de la JO Beijing, după 10 ani

 Clasată pe locul 5 la Jocurile Olimpice de la Beijing, în anul 2008, în proba de 3.000 de metri obstacole, suceveanca Cristina Casandra a urcat o poziţie în ierarhia finală după aproape 10 ani de la respectivul eveniment. Acest lucru s-a datorat faptului că rusoaica Ekaterina Volkova a pierdut medalia de bronz pe care a câştigat-o la Olimpiada de la Beijing, după ce s-a demonstrat, recent, în urma reanalizării eşantioanelor prelevate în acea perioadă, că era dopată cu dehidroclormetiltestosteron (turinabol)! Cristina Casandra a avut mult de furcă cu rusoaica Volkova, atât la Beijing, când şi cu un an înainte, la Campionatul Mondial de Atletism de la Osaka. În China, Cristina Casandra a trecut linia de finiş pe locul 5, după trei rusoaice şi o kenyancă, încheind cursa cu timpul de 9 minute, 16 secunde şi 85 de sutimi, stabilind un nou record naţional.

De reanalizarea probelor doping de la Jocurile Olimpice de la Beijing vor profita însă şi alţi sportivi români. Este vorba de luptătorul Ştefan Gheorghiţă, care va primi medalia de bronz la categoria 74 kg, stilul liber, Eusebiu Iancu, pentru locul 7 ocupat în concursul de lupte greco-romane, şi Roxana Daniela Cocoş, pentru locul 7 pe care s-a clasat în ierarhia feminină de la haltere, la categoria 58 kg.

Toţi aceşti performeri vor fi premiaţi în cadrul unei ceremonii de decernare a distincţiilor olimpice, care va avea loc azi, la sala Amfiteatru din incinta Casei Olimpice din Bucureşti.

La eveniment vor lua parte Mihai Covaliu, preşedintele COSR, Octavian Morariu, membru CIO pentru România şi vicepreşedinte al COSR, membri ai Comitetului Executiv al COSR, conducători ai federaţiilor sportive naţionale, personalităţi ale mişcării sportive din România. La ceremonie este invitat să participe şi ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Alexandru Dunca.

„Despre cazul Ekaterinei Volkova s-a relatat pe larg în presa internaţională. Ştiam încă de atunci că au planat unele suspiciuni asupra atletei din Rusia, însă toate bănuielile s-au transformat în certitudini abia la 10 ani distanţă, după ce tehnologia din domeniul controalelor antidoping a devenit mai avansată. Acum nu ne rămâne decât să sperăm că atât Cristina, cât şi eu, în calitate de antrenor, vom primi bonusul de performanţă aferent locului 4 de la Olimpiadă. Ştiu că sunt nişte proceduri de urmat, iar acest lucru se poate realiza doar în urma unei hotărâri de guvern. Din câte sunt informat, Comitetul Olimpic Român va face o solicitare în acest sens” a declarat Silviu Casandra, soţul şi antrenorul Cristinei Casandra.

Finala Olimpică de la Beijing a probei de 3000 de metri obstacole, top 5:

  1. Gulnara Galkina, 8.58:81 (atunci record mondial)
  2. Eunice Jepkorir, 9.07:41
  3. Ekaterina Volkova, 9.07:64
  4. Tatyana Petrova, 9.12:33
  5. Cristina Casandra, 9.16:85 (record naţional) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI