> Subiectul acţiunii îl constituie zonele de achiziţie a masei lemnoase şi sistemul propriu due-dilligence
Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer va organiza, săptămâna viitoare, la Rădăuţi, o consultare publică privind zonele de achiziţie a masei lemnoase şi sistemul propriu due-dilligence.
Consultarea publică se va desfăşura la The Gerald‘s Hotel, vineri, începând cu ora 9.
În cadrul evenimentului se vor prezenta sistemul propriu de due-dilligence al Holzindustrie Schweighofer, ca şi sistemul Timflow – soluţia pentru trasabilitatea lemnului, precum şi zonele de achiziţie a masei lemnoase şi măsuri de diminuare a riscului, implementate de Holzindustrie Schweighofer.
În cadrul consultării sunt preconizate dezbateri privind achiziţia de lemn din zonele tampon ale parcurilor naţionale, dar va fi prezentat şi programul de reîmpădurire „Pădurea de Mâine”.
„Pădurile gestionate responsabil reprezintă baza afacerii Holzindustrie Schweighofer. De aceea, de mulţi ani, activitatea noastră se bazează pe principiul utilizării durabile şi sustenabile a lemnului, ceea ce vom face şi în viitor. Apreciem ideile şi sugestiile venite din partea tuturor factorilor interesaţi precum organizaţii de mediu, societatea civilă, jurnalişti, experţi sau reprezentanţi ai industriei de profil” susţine compania, într-un comunicat de presă. (N.B.)

























Comentarii