Suceava

Creditul pentru sala polivalentă, „spart în bucăţi” şi împrăştiat spre alte investiţii

> Banii vor lua calea introducerii gazelor naturale în Burdujeni-sat; amenajării de drumuri şi parcări în cartierul Europa; modernizării Pieţei Burdujeni; reabilitării statuii lui Ştefan cel Mare; noului pod de peste Suceava; modernizării unor străzi > Iniţial, autorităţile municipale renunţaseră la împrumut, după ce CNI s-a oferit să susţină construirea sălii polivalente cu fonduri guvernamentale

Creditul de 25 de milioane de lei aprobat de Consiliul Local pentru construirea sălii polivalente va fi „spart în bucăţi” şi folosit pentru susţinerea financiară a unor obiective de investiţii din municipiul Suceava. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care a declarat, într-o conferinţă de presă, că decizia este luată pe fondul preluării finanţării construirii sălii polivalente de Compania Naţională de Investiţii (CNI).

„Voi intra cu proiect de hotărâre pentru schimbarea destinaţiei creditului, împrumutul fiind aprobat în Consiliul Local încă de anul trecut. Acesta urmează a nu mai fi folosit pentru sala polivalentă, ci pentru opt noi obiective. Ar trebui ca acest credit să fie operaţional de anul viitor, să facem licitaţii şi să folosim banii respectivi” a precizat Ion Lungu.

Primăria are în vedere orientarea creditului către introducerea reţelelor de gaze naturale în Burdujeni-sat – 5 milioane de lei; amenajarea de drumuri şi parcări în cartierul Europa – 5,56 milioane de lei; modernizarea Pieţei agroalimentare Burdujeni – 2,36 milioane de lei; reabilitarea străzii Mihail Sadoveanu – 1,26 milioane de lei; reabilitarea străzii Bogdan Vodă – 306.500 lei; reabilitarea străzii Traian Ţăranu – 1 milion de lei; reabilitarea statuii ecvestre a domnitorului Ştefan cel Mare – 1,79 milioane de lei.

Potrivit edilului-şef, diferenţa de 7,67 milioane de lei va lua calea demarării lucrărilor la noul pod de peste râul Suceava. Primarul Ion Lungu spune că cei 25 de milioane de lei se reflectă într-un grad de îndatorare de 12,6%, în 2017, considerat „unul destul de mic”.

Pentru construirea sălii polivalente, Consiliul Local aprobase, în ultima şedinţă a mandatului trecut, contractarea unui credit de 25 milioane de lei, adică de aproximativ 5 milioane de euro. Trebuia ca banii să susţină construirea unei săli polivalente cu 5.000 de locuri, însă autorităţile municipale au renunţat la împrumut după ce Compania Naţională de Investiţii s-a oferit să realizeze investiţia din Suceava cu fonduri guvernamentale.

Sala polivalentă va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe un teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: