„Nasc – încă – şi la Moldova, Oameni !”

În anul 2002, colegul şi prietenul Ion Cernat de la Vama ne-a trimis un manuscris şi ne-a rugat, într-o notiţă ce-l însoţea: „Faceţi-Vă timp şi citiţi-ne rândurile, şi, dacă socotiţi că merită, scrieţi-ne un Cuvânt Înainte!”.

Lucrarea avea 356 de pagini. Se întitula 600 de ani de istorie ai satului Vama. Studii şi schiţe monografice. Lângă Ion Cernat semna şi colega sa, Elena Lazarovici. Textul ne-a plăcut, atât ca limbă, frazare – limpede, frumoasă, clară, logică, unduitoare, cizelată, ademenitoare, încărcată de vibraţii, sobră, adecvată unei astfel de lucrări –, dar şi prin conţinutul bogat, dens, neaşteptat de variat, motivat, documentat, îndelung lucrat.

Comunitatea urbană de la Vama număra, în 2002, peste şase mii de suflete. Era atestată documentar, prima oară într-un hrisov dat la 18 noiembrie 1409, din porunca lui Alexandru-Vodă cel Bun. Unii autori însă apreciau aşezarea pe baza unor dovezi nescrise, îndeosebi arheologice, ca „având o existenţă cu mult anterioară statului medieval Moldova. Aşezat la vărsarea râului Moldoviţa în apa Moldovei, satul „vămuia mărfurile care plecau sau veneau din Ardealul românesc şi din Ungaria”, de unde şi numele de Vama. Sub austrieci, aşezarea s-a dezvoltat şi împestriţat cu colonişti şi cu imigranţi alogeni şi a primit statutul de târg, la 1874. După unirea Bucovinei, în 1918, Vama a primit statutul de oraş, în 1925. În prezent, Vama întruneşte premisele unei admirabile staţiuni turistice, cu pensiuni cochete, curate, liniştite şi locuri minunate în preajmă, fiind „o gură de rai/ pe-al Bucovinei plai”.

…Unii sociologi apreciază că profesorii sunt un soi de oameni cu totul şi cu totul aparte. Mai întâi, prima lor „meteahnă” e aceea că îs nesătui de carte. Ca să înveţe ei înşişi şi să-i înveţe şi pe alţii, citesc aproape necontenit. Vor să ştie tot, chiar şi ceea ce nu ştiu alţii. Cei mai mulţi sunt timizi, introvertiţi, naivi, visători, retraşi, modeşti. Apoi cea de a doua lor „meteahnă”: iubesc copiii. În fiecare copil văd un posibil Om mare – care într-o zi ar putea deveni agronom, medic, economist, scriitor, matematician, muzicolog, istoric, pedagog etc. Şi, astfel, ei îi ajută pe aceşti prichindei să se nască a doua oară, să devină Oameni. Dar niciun profesor nu-i în stare să facă negustorie, să întreţină şi să menţină o afacere, să devină milionar. Cei mai mulţi rămân până la adânci bătrâneţi ca nişte copii naivi – care toată viaţa n-au fost decât nişte „oameni mari şi tari” peste cei mici şi n-au cârmuit, ordonat şi disciplinat, decât nişte copii – în faţa cărora, e drept, unii au reuşit, prin fel şi chip de mijloace curate, cinstite să le devină şi un fel de model. Dar bogaţi n-au ajuns niciodată. Se vede treaba că gură de aur a avut Epictet, care spunea: „Pe cât îi de greu înţeleptului – şi în cazul nostru, profesorului – să devină bogat, pe-atâta şi bogatului s-ajungă la înţelepciune”; dar, adăugăm noi, poate această prejudecată e, totuşi, adevărată fiindcă tot înţeleptul se crede bogat şi tot bogatul – înţelept…

Când un profesor se apucă să scrie, gestul său echivalează cu cel al unui vultur, care se eliberează dintr-o colivie: el părăseşte cadrul strâmt al catedrei şi segmentul restrâns al celor de vârstă şcolară şi îndrăzneşte să se adreseze tuturor celor ce ştiu carte, indiferent de profesie şi de vârstă sau orice alte considerente; intră, astfel, în dialog cu lumea de azi, şi, într-un anume fel, şi cu lumea de după el, fiindcă o carte „zboară” peste dimensiunile timpului, cuprinzând în raza zborului ei lumea de azi şi cea de mâine – atât cât rămâne în circulaţie o carte!

…Când, în 1964, Elena Lazarovici şi, în 1965, Ion Cernat au absolvit, au terminat cursurile Facultăţii de Istorie de la Universitate şi Comisia guvernamentală i-a repartizat, după mediile obţinute, la Şcoala şi Liceul din Vama, întâmplător sau nu, niciunul dintre ei nu era de-aici. Erau de fapt nişte „venetici”. Dar, încă de la venirea şi numirea lor la Vama, autorităţile locale, primarul şi directorul şcolii li s-au adresat şi i-au rugat să scrie o istorie a acestei aşezări. Fiindcă în anul 2009 se împlineau exact şase veacuri de la cea dintâi atestare documentară a localităţii şi lipsea o lucrare pe această temă. Elena Lazarovici, care venise în 1964, se născuse în anul 1938 la Mitocu Dragomirnei, lângă Suceava, iar Ion Cernat, în 1942, într-un sat, la Filipeni-Bacău. Ambii erau doar fii adoptivi” ai aşezării Vama.

Îndemnul ce le-a fost adresat, de a cerceta şi redacta o istorie a aşezării Vama, era o provocare nebănuit de mare. Însemna, nimic altceva, decât „o comandă socială”, ceea ce pentru mulţi echivala din capul locului cu un refuz categoric. Această chemare a avut, totuşi, se pare, iniţial, un ecou diferit. Propunerea în sine nu le-a displăcut. Dimpotrivă, a avut un ecou neaşteptat. Prima care s-a oferit să-şi aleagă o astfel de temă ca lucrare pentru examenul didactic de gradul întâi a fost Elena Lazarovici. Subiectul i-a atras, a rămas ademenitor pentru amândoi. Mai ales că, aşa cum au aflat, cândva, de istoria Vamei s-a preocupat nimeni altul decât marele etnograf şi folclorist Simeon Florea Marian, care a adunat multe informaţii despre Vama. Copleşit însă de numeroasele-i lucrări, n-a izbutit să finalizeze şi acest proiect. De lucru s-au apucat amândoi, într-un ritm diferit, în mod pasionat. Elena Lazarovici şi-a asumat tema pentru lucrarea de gradul întâi. Ion Cernat a mers mai încet la început, fiindcă după câţiva ani a fost avansat director de şcoală, apoi luat la Inspectorat, ca metodist la istorie, şi a şi ţinut un curs de predarea şi învăţarea istoriei la Universitatea din Suceava. Dar, în 1997 a revenit şi el la catedră, la Vama. Atunci a constatat că „timpul s-a grămădit peste noi” – scrie el – şi „se apropia în fugă şi prima atestare documentară din calendar”. Şi-au reunit amândoi eforturile şi, împreună, au reluat, adăugat şi îmbogăţit lucrarea colegei sale pentru gradul întâi, care fusese susţinută cu mult succes la Iaşi. Şi, astfel, după o muncă asiduă, în anul 2002 cei doi colegi au izbândit să finalizeze şi să editeze, în prima ei ediţie, monografia aşezării Vama, într-o sinteză de 356 de pagini, format mare, 22/16 cm.

Apărută cu şapte ani mai devreme decât data aniversară din calendar, lucrarea uimea pe specialişti prin temeinica ei documentare. Şi de peste tot au venit aprecieri încurajatoare. Un fost coleg de-al lor de la Universitatea ieşeană, prof. univ. dr. Victor Spinei, membru corespondent al Academiei Române, avea să scrie despre prima ediţie: „Cumulând informaţii diverse de ordin istoric, toponimic, demografic, etnografic, social, cultural-artistic etc., lucrarea constituie una din cele mai izbutite realizări de acest fel din ultimii ani”. Pe coperta a IV-a a primei ediţii se aflau şi fotografiile celor doi colegi şi scurte date despre ei. La Ion Cernat se scria că el „a început prin a publica poezii şi studii pe teme pedagogice, intrând apoi în cercetarea temeinică şi sistematică a istoriei naţionale”; până la pensionare, autorul „intenţionează să scrie o monografie istorică despre Iorgu G. Toma”. La rubrica Elenei Lazarovici, se aprecia că „se remarcă prin dăruire, pasiune şi devotament în muncă la Catedră. De numele ei se leagă realizarea Muzeului Etnografic Vama şi cercetarea istoriei locale, concretizată în mai multe studii şi articole, folosite în lucrarea de faţă”.

Cu prilejul lansării şi discutării primei ediţii a lucrării, Vama, în 2002, soţul, consăteanul Elenei Lazarovici – Costel Lazarovici – a propus ca autorii să scrie o monografie şi pentru Mitocu Dragomirnei – solicitare care a rămas în atenţia celor doi autori şi avea să se finalizeze, prompt şi ireproşabil, în anul 2005. Însă, fapt cu totul şi cu totul neaşteptat, Ion Cernat şi Elena Lazarovici au continuat în paralel munca şi la monografia Vama, scoţând cea de-a doua ediţie, în anul 2008, „revăzută şi adăugită” şi însumând aproape dublu, ca număr de pagini – 617, realizând o lucrare cvasiexhaustivă. I-a animat şi mobilizat pasiunea şi competenţa pentru lucrul bine şi temeinic făcut şi spiritul colegial, complementar. Amândoi au avut un îndemn sufletesc lăuntric care s-a născut şi întreţinut, din pasiune şi dorinţa lor de-a şti cât mai mult, de-a fi şi rămâne ceea ce voiau şi trebuiau să fie, profesori. S-a adăugat şi a consolidat această aspiraţie şi un spirit de complementaritate. Cernat avea mai multă înclinaţie şi inspiraţie la scris. Colega lui, Elena Lazarovici, când intra în arhive sau bibliotecă te uimea prin pasiune, disciplină şi o muncă sistematică, riguroasă, benedictină. Săptămânal, amândoi, folosindu-şi cu multă pricepere timpul disponibil, când se întâlneau aveau geanta plină cu fişe. Lor li se potrivea cugetarea înscrisă pe eşarfa unui călugăr, la schitul bătrânilor de la Neamţ: „Aurul de-l vei pierde, îl poţi regăsi, Timpul care curge – niciodată!”

Ambele monografii – Mitocu Dragomirnei, satul de lângă „Cordun” (2006) şi 600 de ani de istorie ai Satului Vama (2009) – sunt scrise în aşa fel încât par a avea un singur autor, dominat de pasiune, competenţă ştiinţifică, deprinderea pentru cultul muncii. După opinia noastră, cu greu s-ar găsi multe monografii care să le concureze şi să le egaleze, ca formă şi conţinut, acestea putând fi oricând citate şi probate ca model.

…Acum, în 2017, când notăm aceste gânduri, unul dintre cei doi profesori, Elena Inocenţia Lazarovici, a plecat, nu de mult, dincolo, în eternitate.

Colegul ei, Ion Cernat – departe de a se fi oprit din drumul pe care s-a pornit, nu s-a lăsat îmbătat de succesele care i-au încununat anii din preajma pensionării. A continuat, încet şi meticulos, tăcut şi profund. Din troianul de fişe, însemnări, documentări de-o viaţă pe care le-a adunat, a scris mereu şi a finalizat numeroase tomuri de istorie, veritabile şi durabile. Cităm dintre ele, fără pretenţia de-a le înşira pe toate sau a le analiza, ci doar de-a le oferi Măriei Sale, Cetitorul pasionat, spre a le cerceta el însuşi, spre a intra în universul lor, fiindcă, după modesta noastră opinie, nu va regreta, va întâlni un Om pe care îl va stima şi iubi, iar din universul cărţilor sale va ieşi mai încrezător, mai puternic, mai bun, animat şi mobilizat de acelaşi îndemn, ca şi Cernat, de a folosi şi preţui fiecare clipă de răgaz. Iată câteva din cărţile lui Ion Cernat: Momente din istoria României Orientale (2003), Cu Iorgu G. Toma, despre naţionalism şi verticalitate (2004), Dorna Candrenilor, satul de la poalele Ouşorului (2008), Pe Valea Dunavăţului, Lunca, sat al bejenarilor bucovineni (2009), Destinul istoric al răzeşilor şi mazililor din Oţeleşti pe Berheci (20l5), Evreii din comuna VAMA (2016) etc.

Citindu-le, avem convingerea că vom repeta şi parafraza pe cronicarul care a exclamat cândva: „Nasc – încă – şi la Moldova Oameni!

Prof. univ. dr. Mihai Iacobescu

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: