Real Madrid, peste tot Real !

Real Madrid este incontestabila câştigătoare a Supercupei Spaniei, a zecea din istoria clubului, după ce a îngenuncheat FC Barcelona cu scorul general de 5-1 (3-1 în tur, 2-0 în retur).

Miercuri noapte, în a doua manşă a supercupei iberice, chiar şi fără Ronaldo suspendat 5 partide pentru că a bruscat un arbitru, Realul şi-a arătat deplina superioritate.

Pe „Santiago Bernabeu” (oare cum o fi să joci cu aproape 80.000 de oameni în tribune?) a ieşit în prim-plan Asensio, care marcase şi în tur, pe stadionul Camp Nou. Acesta a deschis scorul chiar în minutul 4, cu un „tun” de la aproximativ 25 de metri. Ter Steghen a rămas mut, fără reacţie. A venit apoi Benzema, puţin înainte de pauză, şi l-a mai executat o dată pe portarul Barcelonei, preluând o centrare în careu şi şutând fără milă din apropierea punctului de la 11 metri.

Cam asta a fost tot, pentru că despre restul meciului sunt inutile orice alte comentarii. O partidă Real – Barcelona, cu orice miză, trebuie privită şi nu vorbită.

Cert este că Messi (fotbalistul iubit de jumătate de planetă, pentru că cealaltă jumătate îl iubeşte pe Ronaldo), cu toate ghetele lui de aur, nu mai este destul pentru FC Barcelona şi că „purcoiul” de bani luaţi de la PSG pentru Neymar nu poate şterge umilinţa de miercuri noapte a roş-albaştrilor.

Poate mai revelatoare vizavi de supremaţia absolută a Realului sunt vorbele fundaşului de la Barcelona, Gerald Pique, cunoscut pentru aroganţa declaraţiilor făcute după fiecare confruntare cu eternii rivali.

„În cei nouă ani de când sunt la Barcelona, este prima oară când mă simt inferior în faţa celor de la Real Madrid. Echipa mea nu trece prin cea mai bună perioadă, ca grup şi club. Ar trebui să ne cunoaştem mai bine şi să încercăm să devenim mai buni. Trebuie să acceptăm această înfrângere şi faptul că Madridul e mai bun ca noi” a declarat, presei spaniole, bărbatul Shakirei.

A… Real Madrid a câştigat Supercupa Spaniei la mai bine de o săptămână după ce şi-a adjudecat, de la Mancester United, Supecupa Europei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: