Ciocnire în mers, între un camion şi un autoturism

> O mamă şi copilul ei au ajuns pe patul de spital

 Un accident rutier a trimis o femeie şi copilaşul ei, în vârstă de 3 anişori, pe patul de spital: maşina în care se aflau s-a ciocnit violent cu o autoutilitară. Accidentul s-a petrecut duminică la prânz, când un autovehicul Honda a fost acroşat de un autocamion Isuzu ce se deplasa din sensul opus. Primele cercetări efectuate de poliţişti conduc către ipoteza că impactul s-a produs după ce unul dintre conducătorii auto nu au păstrat o distanţă suficientă faţă de axul central al arterei rutiere, intrând pe contrasens. Dar ancheta continuă pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor care au dus la producerea accidentului de pe urma căruia au rezultat două victime. Este vorba despre o mamă, aflată la volanul maşinii mici, şi copilul acesteia. La faţa locului au intervenit paramedicii Modulului SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, iar, ulterior, victimele au fost preluate de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI