PSD Suceava 2020

Linişte şi pace la stadionul „Areni” pentru a treia săptămână la rând !

Pentru a treia săptămână la rând, pe stadionul „Areni” e linişte şi pace, doar angajaţii de la domeniul public mai mişună pe căldura înăbuşitoare. După cum ne spunea administratorul Neculai Grosu, gazonul arată mai bine ca niciodată, totul este pregătit pentru evenimente sportive. Şi cum amintea tot el, ca în filme, dacă altădată era doar echipa „mare” a Sucevei care avea voie pe teren, acum terenul este gol şi nicio formaţie nu calcă pe iarbă.

Sinceri să fim, nici noi nu ştim ce să spunem în legătură cu „chixul” dat de Foresta Suceava în ultimul sezon competiţional. Dacă nici cu un brand ca Dorin Goian şi asociaţii nu s-a reuşit crearea unei adevărate echipe, atunci este greu de imaginat ce se mai poate face.

Până la înscrierea în noul sezon competiţional al Ligii a II-a au mai rămas doar zece zile şi şansele sunt foarte mici pentru ca Foresta Suceava să se alinieze la start.

„Nu s-a schimbat mai nimic în ultimele săptămâni, totul este în stand-by. Discuţiile au rămas ca în tren, cum se spune, şi şansele de înscriere în eşalonul secund pentru Foresta sunt infime”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului sucevean, Andrei Ciutac.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: