Nu credeam că voi apuca vremea în care ex-preşedintele Traian Băsescu va recunoaşte că a greşit. Căci cred că nu este omul care să o facă, mai bine iese din încurcătură cu o glumă deocheată decât să-şi facă mea culpa în faţa ţării.
Iată însă că s-a întâmplat minunea, deşi cam pe jumătate. El recunoaşte că a promovat în funcţii esenţiale oameni fără experienţă şi se opreşte fix la şefa DNA. Dar o face şi îndreptând puşca spre cei de azi, care n-ar trebui să-i repete greşelile, insinuând astfel că exact aşa se întâmplă.
Ceea ce cu adevărat este o boală generalizată în societatea românească, desăvârşită în vremea lui Traian Băsescu, căci niciodată ca în acel nenorocit de deceniu nu s-au aburcat la funcţii importante din toate domeniile mai multe loaze: oameni fără carte, oameni cu studii precare, oameni fără minima morală, oameni fără scrupule, cărora le umblă mintea numai la învârteli şi delaţiuni. Între aceştia, aşa cum sugerează chiar Traian Băsescu, mulţi oameni tineri, de-a dreptul necopţi pentru misiunile ce li s-au încredinţat. Căci una este să trimiţi în prima linie carne de tun, şi alta luptători experimentaţi, capabili să câştige războiul cu pierderi minime.
Nu sunt atât de naiv încât să-l cred pe Traian Băsescu cinstit în mărturisirea sa. Însuşi faptul că a recunoscut ce a recunoscut are partea lui luminoasă însă, pentru că faptul poate invita la meditaţie asupra greşelilor lui, ale altora, dar mai ales ale noastre. Căci putem fi ipocriţi în fiece secundă – este şi ăsta deja un „drept” al omului –, dar vine clipa aceea de sinceritate care anatemizează tot răul făcut în juru-ne de ipocrizie. Vine vremea când, asemenea spaimei de cutremur, panica atacă clipele noastre de bine, contaminate deodată de spaima că ceva se va clătina până la urmă.
Căci astăzi am ajuns până acolo când nu mai poţi avea încredere nici în tine.
Comentarii