Festivalul Ştefanian a ajuns la final

Sute de tineri din ţară, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina au mers în pelerinaj la Mănăstirea Putna

Prima ediţie a „Festivalului Internaţional Ştefanian” s-a încheiat duminică, 2 iulie, cu pelerinajul la Mănăstirea Putna, acolo unde se află mormântul domnitorului Ştefan cel Mare.

Iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, pelerinajul la Mănăstirea Putna s-a desfăşurat pe traseul de la intrarea în comuna Putna şi până la mănăstire, unde credincioşii au luat parte la Sfânta Liturghie săvârşită de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.

La marş au participat, alături de Gheorghe Flutur, pelerini din toate zonele judeţului, din ţară, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina, îmbrăcaţi în costume naţionale sau cu tricouri personalizate cu „Programul Ştefanian”.

„Astăzi (duminică – n.r.), 2 iulie 2017, comemorăm 513 ani de la moartea Marelui Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Am invitat şi am văzut că au venit foarte mulţi pelerini din ţară, din Republica Moldova, din Ucraina şi din alte părţi. Este o formă de omagiere şi de respect pelerinajul spre Ierusalimul neamului românesc, spre Putna. Mergem la mormântul lui Ştefan să depunem o coroană de flori, un omagiu adus pentru apărătorul creştinătăţii, atletul lui Iisus, aşa cum spunea Papa. Cred că acest pelerinaj e o formă de solidaritate, de unitate, de care e nevoie astăzi mai mult ca oricând în România. Putna este un loc care adună. Marele Voievod, mormântul lui ne adună. Noi suntem bucuroşi că ne putem încărca astăzi cu energie şi cu gânduri pozitive, aici, la Putna”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

Preşedintele a mai participat duminică, 2 iulie, şi la manifestările de comemorare a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Podu Înalt. Acolo, Gheorghe Flutur a prezentat un mesaj şi a depus o coroană de flori la statuia ecvestră a Marelui Voievod.

Menţionăm că prima ediţie a „Festivalului Internaţional Ştefanian” a debutat pe 24 iunie, cu o slujbă de pomenire a 72 de domnitori ai Moldovei oficiată în capela din Cetatea de Scaun a Sucevei, şi a continuat cu salutul reprezentanţilor ctitoriilor ştefaniene, dar şi cu alte evenimente. (Mihaela Tcaciuc)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: