Din linia de fundaşi centrali de marcă ai CSM Suceava

Doru Breniuc, urmaşul lui Doru Pantelemon

Din echipa CSM Suceava „maxima”, cea care acum 30 de ani reuşea să promoveze în premieră pe prima scenă a fotbalului românesc, pentru această săptămână am ales unul dintre cei mai interesanţi fundaşi centrali ai Sucevei, Doru Breniuc. Jucător cu un fizic impresionant, fost vârf de atac, Breniuc a făcut marcaj unor fotbalişti cu mare renume din anii ’80. Băiat fin şi jucător care dădea cu capul mai tare decât cu piciorul, el se consideră urmaşul tizului său, regretatul Doru Pantelemon, despre cae spune că l-a învăţat „toate şmecheriile” postului.

Doru, când te-ai apucat de fotbal şi cu ce antrenori?

– Am început fotbalul pe terenul IRE de pe vremuri, unde este acum Hotelul Bucovina, la o grupă de copii condusă de Virgil Găinaru. Apoi, aşa cum au trecut majoritatea copiilor din acei ani, am ajuns sub comanda lui Piţi Olaru. Am avut atunci cred că cea mai tare generaţie de juniori, talente adevărate, copii care le aveau cu mingea. I-am avut colegi de echipă pe Ilie Gafencu, regretaţii „Lacrimă” Ungureanu, Florin Perhinschi („Pelicanu”), Sandu Andronic, Dorin Lungu, Carolică Segal, Lalelu Popovici, Gelu Bârhoată şi alţii ale căror nume nu mi le amintesc acum.

Cum ai făcut pasul spre seniori?

– Pentru că nu era loc prin altă parte, am jucat la „Constructorul” Suceava. Şi acolo am avut nişte prieteni grozavi şi jucători buni, ca Hofian Cozmincu („Toanţă”), fraţii Tunea (Mihai-„Meserie” şi Petrică-„Peuţ”, pe ultimul Dumnezeu să-l odihnească) sau Stelică Gavril. Îmi amintesc că ne echipam într-un container de metal în zona ştrandului de la Iţcani, iar în deplasare mergeam cu un camion deschis şi purtam jambiere pe cap pentru că altfel nu-ţi mai simţeai dinţii de la curent. Dar era frumos, totuşi, jucam din plăcere. Apoi…

Apoi ce?

– Apoi am plecat în armată şi m-au legitimat la Steaua, cum era obiceiul în acele timpuri, de unde am fost detaşat la o echipă de Ligă a III-a, Marina Mangalia, unde am evoluat timp de un an. După liberare, când am revenit acasă, am jucat jumătate de an la „Avântul” Bădeuţi, formaţie condusă atunci de Vichente Popescu. Ţin minte că în perioada respectivă am jucat un meci de baraj pentru promovare cu echipa fostei Străduinţa, „Sportul Muncitoresc”, la Gura Humorului, şi am câştigat cu 2-0 prin două goluri marcate de mine. Din păcate, am pierdut, nu mai ştiu din ce motive, la „masa verde”. În fine, celor de la Gura Humorului, care erau în Divizia C atunci, le-a plăcut de mine şi m-au convins să rămân la echipa lor, „Minerul”.

Cum a fost perioada petrecută aici?

– Am rămas la Gura Humorului în speranţa că vor promova. Mai ştiţi cum era „Minerul”? Ba în „C” ba în „B”. Oricum, am avut o echipă foarte frumoasă. Cu Doru Pantelemon, Pepe Armeanca, Adi Bilaucă, Adi Goci, Gafiţa. Eu, care jucam de obicei vârf de atac, am fost reprofilat aici pe postul de fundaş central de antrenorul Ilie Rontea. Nu de altceva, dar Doru Pantelemon, titularul postului, a fost trecut rezervă, nu mai reţin din ce motive. Iniţial am fost reticent, gândindu-mă ce o să mi se întâmple dacă iau locul unuia dintre veterani. Culmea, Pantelemon (Dumnezeu să-l odihnească) mi-a devenit nu doar un bun prieten, ci şi mentor. Ce am învăţat pe acest post a fost datorită lui. El era, cumva, la apusul carierei, dar, spre surprinderea mea, era un tip deosebit de deschis şi simpatic şi mi-a destăinuit „şmecheriile” unui fundaş central la marcaj.

Cât ai jucat la Humor?

– Trei ani şi jumătate, până în 1987. Am venit la CSM Suceava când a promovat în prima divizie.

Cum a fost în Divizia „A”?

– Anul acela a fost special. La început eram mai mult rezervă. Am debutat, practic, în Divizia „A” la meciul cu Steaua, pierdut pe „Ghencea” cu 5-0, scor înregistrat la pauză. Nea Simi (Vasile Simionaş) m-a introdus în teren la începutul reprizei a doua. Văzând antrenorul nostru că atacanţii adverşi nu mai pot face mai nimic din cauza mea, de la acel meci am rămas titular. Un alt fapt care m-a marcat în acel sezon este acela că am marcat un gol în meciul cu FC Argeş de acasă, meci câştigat de noi cu 2-1, şi l-am „servit” pe Susanu pentru al doilea gol.

Ce mari atacanţi ai fotbalului românesc din acea vreme ai reuşit să „blochezi” din drumul spre poarta noastră?

– Am avut adversari de calibru ca Damaschin, Piţurcă, Coraş sau Lala.

Care a fost meciul pe care-l ai la inimă?

– Cel mai tare meci a fost cel de acasă cu Steaua, care era campioana Europei. Era ca şi cum Foresta Suceava ar juca acum cu Real Madrid. Ştiu că am pierdut cu 3-1, dar noi aveam gânduri mari înainte de meci. Din păcate, am fost liniştiţi de ordine venite de sus, steliştii venind la Suceava cu „tăticul” lor, Valentin Ceauşescu. Dar cred că nu ne-am făcut de râs.

Te întrebăm şi pe tine. De ce am retrogradat atunci?

– Atunci era perioada în care două echipe făceau legea, Steaua şi Dinamo. Noi am picat la mijloc, cum se spune. Noi nu eram în niciuna dintre „combinaţii”.

Care este cea mai haioasă amintire din cariera ta de jucător?

– Acum îmi vine în minte un meci cu FC Botoşani, după retrogradare, când era preşedinte Mircea Grosaru (Dumnezeu să-l odihnească şi pe el). Era înainte de sărbătorile de Paşti. Am fost anunţaţi dinainte că nu vom primi niciun fel de prime, indiferent de rezultat. Repet, era înainte de Paşti. Atunci Mircea Grosaru a spus că va da el câte o sticlă cu vin de persoană şi un cartuş de ţigări BT. Relu Buliga, fiindcă tot fusese ziua lui, a spus că suplimentează şi el, iar alţi colegi au spus că aduc ouă roşii. Probabil se făcuseră nişte înţelegeri la nivel mai înalt. În fine, ne-am mobilizat şi am învins cu 1-0 printr-un gol marcat de Ovidiu Murariu. Am luptat pentru suporterii care umpleau meci de meci tribunele. Cadou de Paşti. După joc am mers la cantina ABS, am ciocnit şi păpat ouăle, am băut vinul şi am pipat un BT, cei de la Botoşani rămânând uimiţi.

Ce-ai făcut după episodul CSM Suceava 1987-1988?

– Am jucat şase etape la Botoşani, acolo unde am plecat împreună cu Ilie Gafencu, Florin Cristescu şi Victor Găluşcă. Am plecat toţi acolo pentru că era vorba ca echipa să promoveze. Din păcate, proiectul nu s-a materializat.

La ce echipă ai mai jucat?

– După doar 6 etape la Botoşani, am plecat împreună cu Relu Buliga la Ceahlăul Piatra Neamţ. Acolo am avut un sezon de excepţie. Mai exact, am pus umărul la prima calificare a nemţenilor în primul eşalon. L-am avut antrenor pe Ioan Zdrobiş, dar am avut şi colegi de excepţie precum Anghelinei, Ion Gigi, Axinia, Lefter, Ivanov sau Mihai Ionescu.

Şi unde ai continuat după episodul Piatra Neamţ?

– M-am „împins” înspre casă şi am mai jucat la Foresta Fălticeni, unde i-am avut antrenori pe Ioan Radu şi Costică Jamaischi. Apoi „am pus ghetele-n cui” şi m-am retras lângă familia mea.

Ce părere ai despre ce se întâmplă în fotbalul sucevean la ora actuală?

– La Suceava nu se va mai întâmpla nimic până nu se va schimba conducerea. Din simplul motiv că juniorii crescuţi de noi nu mai au continuitate. Spre exemplu, când a fost criza echipei din Suceava cu toţi cei aduşi din afară, că nu mai erau bani de salarii, de masă, hotel etc., trebuiau să renunţe la aceştia de atunci. Îşi făceau echipă de tineri suceveni (oricum nu mai aveau cum să retrogradeze chiar dacă pierdeau toate meciurile) şi le dădeau şi puştilor noştri şansa să arate ce pot, să promoveze ca fotbalişti. Mai mult, erau de-aici, de-ai casei. Nu te costa cât au costat ăia „importaţi”. Adică îţi laşi jucătorii tăi din Suceava să plângă după bani şi te zbaţi să-i plăteşti cu salarii mult mai mari pe ceilalţi, cu contracte de 6 luni?

 ADRIAN PÎRGARU

DAN T. GÜRTESCH

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: