La Sânziene, de Ziua Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou”

Clădirea nouă a Spitalului Judeţean de Urgenţă sau „spitalul nou”, cum încă i se mai spune de către locuitorii Sucevei, împlineşte anul acesta 51 de ani de la data inaugurării, 1 noiembrie 1966. La acea dată, construcţia, devenită şi simbol pentru arhitectura românească, era printre cele câteva spitale ridicate în clădiri „monobloc”, din ţară: Constanţa, Baia Mare, Craiova, Timişoara, Târgu Mureş…

Nu ştiu exact cum au evoluat celelalte spitale-surori, dar Spitalul din Suceava trăieşte o a doua tinereţe prin investiţiile majore şi fundamentale care s-au făcut până în măruntaiele fiecărui colţişor al clădirii, precum şi prin afluxul de personal medical care a ales să-şi desfăşoare activitatea în cadrul acesteia.

În respectul faţă de spiritul patronului al cărui nume îl poartă, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, conducerea Spitalului a hotărât, în urmă cu puţini ani, ca Ziua de sărbătoare a Sucevei, Sânzienele, să fie şi Ziua Spitalului Judeţean Suceava.

 Cum poate o instituţie spitalicească să-şi sărbătorească Ziua? Nu-şi poate închide porţile şi să-şi trimită salariaţii acasă, pentru că activitatea este cu „foc continuu”, ca să nu spunem că, într-o astfel de zi, aglomeraţia în cabinete şi ambulatorii este încă şi mai mare. Nu-şi poate premia salariaţii merituoşi, pentru că fondurile vin doar din activităţile contractate cu Casa de Asigurări şi… nu există „fond de premiere”. Şi totuşi, ce face Spitalul din Suceava de Ziua ce îi e dedicată, de fapt Ziua slujitorilor săi devotaţi întregii comunităţi?

Colectivul de medici al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a înţeles să ofere acest dar urbei pe care o deserveşte, astfel încât, de Ziua Spitalului, noi, comunitatea medicală, împărtăşim realizările noastre medicale din ultimii ani tuturor celor care vor să ne cunoască şi, eventual, să ne recunoască activitatea. Anul acesta, marcăm evenimentul nostru şi prin apariţia unui nou număr, 1-2/2017, al Seriei noi a revistei „Bucovina Medicală”.

Cuvântul medicilor suceveni, în această epocă a liberei circulaţii a persoanelor, implicit a pacienţilor noştri şi a personalului medical şi de îngrijire, exprimă câteva realităţi esenţiale:

– existenţa unei infrastructuri moderne, cu facilităţi tehnologice dintre cele mai sofisticate, spitalul nostru achiziţionând cele mai performante aparate de investigaţii şi tratament în toate specialităţile şi… procesul continuă;

– promovarea unei politici de atragere a medicilor şi personalului de îngrijire spre unitatea noastră. În ultimii câţiva ani, spitalul s-a îmbogăţit cu o „garnitură” de medici tineri, extrem de bine pregătiţi, care vor asigura acel „schimb de generaţii” necesar şi inevitabil. Doar de la 1 iulie 2016 până în prezent, în spital au sosit, cu acte de încadrare, 13 medici noi, iar cifra este mult mai mare pentru ultimii 4-5 ani;

– asigurarea unei vizibilităţi mediatice şi profesional-ştiinţifice a instituţiei noastre. Acest fapt se realizează prin organizarea de activităţi medicale, conferinţe, simpozioane ştiinţifice, schimburi de experienţă… Aici trebuie amintită la loc de cinste Conferinţa „Zilele Medicale ale Sucevei”, ajunsă anul acesta la cea de-a VI-a ediţie, organizată impecabil de Colegiul Medicilor Suceava, sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale, în colaborare, evident, cu Ordinul Asistenţilor Medicali şi Camera Judeţeană a Sindicatului Medicilor Suceava.

Tot în cadrul acestor preocupări intră şi activitatea Colectivului redacţional al revistei „Bucovina Medicală. Serie Nouă”, care apare deja de 3 ani, în ritmul de 4 numere pe an.

Dacă la Conferinţa medicală de anul acesta s-au prezentat aproximativ 100 lucrări ştiinţifice, 33 au aparţinut medicilor din Spitalul Judeţean, revista medicală al cărei număr îl lansăm astăzi incluzând 21 de contribuţii, semnate de 43 de medici-autori din Spitalul nostru.

 Colectivul Redacţional al „Bucovinei Medicale” mulţumeşte tuturor colaboratorilor şi autorilor şi urează colegilor medici şi cadrelor medicale de îngrijire o Zi a Spitalului Judeţean Suceava frumoasă şi sub semnul… calităţii în serviciile de Sănătate!

 Dr. MIHAI C.-M. ARDELEANU,

 doctor în ştiinţe medicale,

 redactor-şef “Bucovina Medicală. Serie Nouă”

 

 Cuprinsul nr. 1-2 (9-10)/ 2017 al revistei „Bucovina medicală”

 Dr. Mihai C.-M. Ardeleanu, „Vechi versus nou”; Prof. Dr. E. Târcoveanu, Prof. Dr. St. Georgescu, Prof. Dr. C. Lupaşcu, Dr. C. Bradea, Dr. Felicia Crumpei, Dr. A. Vasilescu, „Colecistita acută. Elemente practice de diagnostic şi încadrare”; Dr. Mihai C.-M. Ardeleanu, „Nefropatia prin abuz de fenacetină”; Dr. Doina Elena Motan Ganea, „Lynparza. Primul inhibitor PARP cu o ţintă specifică, mutaţia BRCA”; Dr. Valeriu Gavrilovici, Dr. Lucian Leneschi, Dr. Andreia Botezan, Dr. Adrian Tătăranu, „Chist retroperitoneal soluţionat prin abord laparoscopic: raritate clinică şi histologică”; Dr. Şerban Ardeleanu, „Noi perspective terapeutice: PPAR în patologia renală”; Dr. Valeriu Gavrilovici, Dr. Adrian Nistor, Dr. Petru Velnic, Dr. Agata Petrescu, Dr. Liliana Gheorghe, Dr. Florin Terteliu, „Tratamentul modern al litiazei căii biliare principale”; Dr. F. Filip, Dr. S. Petraşuc, Dr. I. Iaz, Dr. D. Stănescu, Dr. A. Tătăranu, „Tratamentul chirurgical al fracturilor de cot – Experienţa noastră recentă cu 3 cazuri tratate iniţial conservator”; Dr. Laura Coca, „Este normală sângerarea genitală în postmenopauză?“; Dr. Ioan Ieţcu, „Modificările climei şi sănătatea umană”; Dr. Christina Nicolae, „Actualităţi în tratamentul infecţiilor stafilococice”; Psiholog Mădălina Antonesi, „Personalitatea normală în discursul clinic”; Dr. Ioan Ieţcu, „Ecologie şi medicină. Alterarea calităţilor mediului natural şi mutaţiile majore în morbiditate la om, în contextul promovării conceptului dezvoltării durabile şi a planetoterapiei”; Dr. Ioan Ieţcu, Dr. Gheorghe Simionca, Dr. Vlad Rădăşanu, „Accesul sucevenilor şi cernăuţenilor la mijloacele de tratament cu factorii naturali din Bucovina la sfârşitul sec. al XIX-lea şi prima parte a sec. al XX-lea”; „Ce este pneumotoraxul artificial” (Din colecţia dr. Doina Elena Ganea şi Sergiu Ganea); „Umezeala la picioare” (Din colecţia dr. Doina Elena Ganea şi Sergiu Ganea); Dr. Irina Badrajan, „Zilele Medicale ale Sucevei”; Dr. Adrian Nistor, Dr. Petru Velnic, Dr. Ioan Cordoş, Dr. Luminiţa Ionescu, Dr. Ruslan Gorceag, Dr. Dănuţ Bărbunc, Dr. Alina-Maria Nistor, Dr. M. Frăţeanu, Dr. Adrian Tătăranu, Dr. Florin Terteliu, Dr. Alexandrina Pascal, Dr. L. Mireanu, „Urgenţe în patologia chirurgicală a glandei tiroide. Prezentare a două cazuri clinice”; Dr. N. Stoican, Dr. N. Dobromir, Dr. A. Filip, Dr. I. Jurchiş, „Puncţia biopsie prostatică – complicaţii infecţioase”; Dr. Alina Mihailiuc, „Terapia cu Interferon pegilat în hepatita cronică cu virus C. O experienţă de 15 ani”; Dr. Dorin Achiţei, „Măsurarea non-invazivă a fibrozei hepatice”; Dr. Olga Adriana Căliman-Sturdza, „Boala Lyme – Probleme de diagnostic şi tratament”; Dr. V. Gavrilovici, Dr. I. Cordoş, Dr. Agata Petrescu, Dr. A. Tătăranu, Dr. Loredana Corodescu, Dr. R. Gorceag, „Abces hepatic voluminos: consideraţii etiologice şi aspecte terapeutice”.

 Redacţia revistei „Bucovina medicală”

Director fondator:

Ec. Vasile RÎMBU

Redactor-şef:

Dr. Mihai C.-M. ARDELEANU

Redactor-şef adjunct:

Dr. Ioan IEŢCU

Secretar de redacţie:

Dr. în istorie Alis NICULICĂ, Dr. Monica TERTELIU

Colectivul de redacţie:

Dr. Dorin ACHIŢEI, Dr. Răzvan BANDAC, Dr. Andreea BOTEZAN, Dr. Tiberius-Marius BRĂDĂŢAN, Dr. Anatolie BUZDUGAN, Dr. Claudiu COBUZ, Dr. Maricela COBUZ, Dr. Laura COCA, Dr. Titel Răzvan COJOCARU, Dr. Gabriela-Ileana CREŢEANU, Dr. Mihai CREŢEANU jr., Dr. Nicolae-Vasile DOBROMIR, Dr. Florin FILIP, Dr. Valeriu GAVRILOVICI, Dr. Cristina IONESCU, Dr. Claudia IONESI, Dr. Georgeta MARTINIUC, Dr. Doina-Elena MOTAN-GANEA, Dr. Anamaria Anca MURARIU, Dr. Christina NICOLAE, Dr. Sorin NICOLAE, Dr. Daniela PENTILESCU, Dr. Dorin-Stelian STĂNESCU, Dr. Elena TĂTĂRANU

Comitetul ştiinţific:

Prof. univ. dr. Florinel BĂDULESCU – UMF Craiova, Prof. univ. dr. Traian MIHĂESCU – UMF Iaşi, Prof. univ. dr. Eugen TÂRCOVEANU – UMF Iaşi, Prof. univ. dr. Gabriel UNGUREANU – UMF Iaşi, Prof. asociat dr. Dana-Mihaela JIANU – UMF Bucureşti, Dr. Vasile-Gheorghe CIUBOTARU – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: