În perioada 24 iunie – 2 iulie

Festivalul Internaţional Ştefanian

Prima ediţie a Festivalului Internaţional Ştefanian, care va evoca viaţa şi realizările domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare şi Sfânt, se va desfăşura în perioada 24 iunie – 2 iulie, debutând cu pelerinajul de la Suceava prilejuit de sărbătoarea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava şi încheindu-se cu pelerinajul de la Putna, când se sărbătoreşte Sf. Ştefan cel Mare, hram al mănăstirii.

„Acest proiect cultural are ca principale direcţii: punerea în valoare a patrimoniului cultural istoric construit în perioada domniei voievodului Ştefan cel Mare, dezvoltarea durabilă a turismului şi creşterea interesului pentru restaurarea şi protejarea monumentelor istorice. În consecinţă, din acest proiect fac parte judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Bistriţa-Năsăud şi Alba, precum şi localităţile cu monumente ştefaniene din Republica Moldova şi Ucraina” au transmis, joi, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Muzeului Bucovinei.

 Programul manifestărilor

 24 iunie – ora 17, slujbă de pomenire a domnilor Moldovei, la Cetatea de Scaun a Sucevei;

25 iunie – ora 9, slujbă religioasă în Muzeul Satului Bucovinean;

– ora 10, teatru pentru copii: „Legenda Cetăţii Neamţului”, Cetatea de Scaun a Sucevei;

– ora 15-16.30, recital de pian, Johannes Onesciuc, Colegiul Naţional de Artă „Ciprian Porumbescu”, Cetatea de Scaun a Sucevei;

– ora 17, primirea mesajelor ctitoriilor ştefaniene, Cetatea de Scaun a Sucevei;

– ora 17.30, lansarea Vinului Domnesc al Cetăţii de Scaun a Sucevei;

– ora 18.40, „Apus de Soare”, de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Cetatea de Scaun a Sucevei;

26 iunie – ora 18, proiecţie de film: „Fraţii Jderi”, Muzeul de Istorie;

27 iunie – ora14.30, vernisajul expoziţiei „Măsuri şi proporţii la Pătrăuţi. Aspecte geometrice ale ştiinţei şi artei construcţiei în Moldova Sfântului Ştefan cel Mare”, Muzeul de Istorie;

– ora 18, proiecţie de film: „Ştefan cel Mare”, Muzeul de Istorie;

2 iulie – slujbă religioasă la Mănăstirea Putna.

Reprezentanţii Muzeului Bucovinei au mai arătat că duminică, între orele 15-21, intrarea la evenimentele culturale de la Cetatea de Scaun a Sucevei este gratuită, dar expoziţia permanentă va fi închisă din motive tehnice.

Prima ediţie a Festivalului Internaţional Ştefanian este organizată de Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei. (Mihaela Tcaciuc)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI