E greu de spus cu certitudine care sunt principalii factori favorizanţi ai răspândirii unor clişee în mass-media. Ar putea fi „acuzată” expresivitatea unora, care prevalează asupra dorinţei de originalitate personală, fiind preferată cea de împrumut; sau comoditatea apelării la sintagme consacrate; ori – de ce nu? – instalarea unor mode în comunicare…
Dintre multele prefabricate verbale incluse în construcţia unor enunţuri de ziarişti, dar şi, chiar mai frecvent, de aşa-numiţii analişti politici ori formatori de opinie, reţinem, pentru acest episod, trei care ilustrează tendinţa de clişeizare a exprimării.
- „Noaptea minţii!” – exclama recent un comentator (Antena3, 1 martie 2017), arătându-se oripilat de nişte atitudini politico-juridice. Expresia, trimiţând la o stare de lucruri absurdă, incredibilă, de neînţeles sau la fapte incompatibile cu raţiunea (şi deschisă şi altor interpretări), a făcut carieră publicistică în ultimii ani, devenind, după cum atestă internetul, şi titlu de rubrică (de pildă, prin 2015, pe blogul lui Victor Ciutacu), ba chiar şi de… poezie. Se pare însă că sintagma este mult mai veche, fiind lansată, cu un sens mai restrâns, de Confucius (551?-479? î.Hr.): „Ignoranţa e noaptea minţii, dar o noapte fără lună şi fără stele”. Din talk-show-urile de acum ale televiziunilor de ştiri, ea a fost preluată şi de jurnalişti din presa on-line ori tipărită („A început noaptea minţii” – titlu în luju.ro, 16 februarie 2016; „Noaptea minţii” – titlu în gandul.info, 1 iulie 2016), pentru a ajunge, peste milenii, de la gânditorul chinez, la centenarul filosof Mihai Şora, citat de digi24.ro, 1 februarie 2017: „A fost noaptea minţii guvernanţilor”.
- „Cu subiect şi predicat” este o altă formulă agreată (în exces) de participanţii la dezbateri televizate sau radiofonice, dar nu numai de ei, politicienii făcând parte dintre cei mai tentaţi s-o întrebuinţeze. Sugerând, prin trimiterea la o relaţie gramaticală foarte limpede, claritatea (sau necesitatea acesteia) a unor declaraţii, asumări, angajări emise ori dorite în spaţiul public (şi această ultimă asociere are o frecvenţă considerabilă), sintagma la care ne referim – apreciativă ori imperativă – a „migrat” şi în presa scrisă: > „metodele (despre care am aflat recent cu subiect şi predicat) de fabricare a unor probe” (politic.scam.ro, 2 februarie 2017); > „primul ministru spune, cu subiect şi predicat, că ştie ce trebuie” (national.ro, 7 februarie 2017); > „lideri…. care afirmă cu subiect şi predicat asta” (revista22 online.ro, 17 februarie 2017).
- „Pe cale de consecinţă” – formulă provenită din jargonul juriştilor – introduce, de obicei, prezentarea unor urmări, efecte, concluzii. Poate şi pentru că mulţi parlamentari, demnitari şi alţi oameni politici au pregătire în domeniul menţionat (foşti sau actuali magistraţi, avocaţi etc.), discursurile lor pe la tribune ori ca invitaţi în studiouri TV fac apel la sintagma cu pricina, întărind convingerea utilizatorilor că sunt capabili de a-şi etala abilităţi lingvistice specializate. Iată, în final, câteva citate ilustrative pentru răspândirea clişeului: > „solicitând, pe cale de consecinţă, o dezbatere mai amplă” (legislatie.just.ro, 5 februarie 2017); > „Şi, pe cale de consecinţă, şi măsurile. L-au mutat pe Florin Coldea…” (cotidianul.ro, 16 februarie 2017); > „Pe cale de consecinţă, acesta este susceptibil să producă…” (observatorcultural.ro, 10 februarie 2017).
Comentarii