Izbânda Dascălului

Viaţa merge înainte. Mai demn şi mai frumos decât înainte de pronunţarea sentinţei în dosarul în care am fost târât. „Ce-aţi făcut când aţi aflat că aţi fost trimis în judecată?” m-a întrebat o doamnă de la serviciul de probaţiune al Tribunalului Suceava. Aceasta trebuia să realizeze un soi de profil cetăţenesc al inculpatului Teodorescu. „Am făcut un pas înapoi. Am evitat întâlnirile publice, manifestările aşijderea, contactul nemijlocit cu oameni care mă invitau la evenimentele importante din viaţa lor, încercând să nu grevez atmosfera cu situaţia mea de puşcăriaş angajat în bătălia de a-şi dovedi nevinovăţia. Îmi spune acum un prieten că, aducând vorba despre mine într-un context populat şi de un vajnic primar, acela i-ar fi spus: „Lăsaţi-mă cu puşcăriaşul ăla!”.

Poate l-a auzit Cel de Sus. Căci cred că gândul cel pozitiv în ce mă priveşte al judecătorului care a pronunţat sentinţa vine de la Dumnezeu, căruia m-am rugat, dar i s-au rugat şi familia mea, şi preoţi rude şi prieteni, şi câteva stareţe şi câţiva stareţi de mănăstiri, care-l preţuiesc pe puşcăriaşul domnului primar. Căci unul dintre judecătorii care m-au condamnat se află astăzi el însuşi sub cercetarea justiţiei, iar cel ce a decis „scăparea” către presă a înregistrărilor convorbirilor telefonice, publicate şi comentate deja de „vechi” prieteni, a făcut el însuşi cunoştinţă cu „reţinerea” şi „arestul”.

Lui Dumnezeu mă rog şi pentru sănătatea profesorului meu de psihologie Leonard Gavriliu, care, iată, trece pragul celui de-al zecelea deceniu de viaţă. Era un privilegiu, ca student fiindu-i, să i te ia în preajmă, el ocupându-se la vremea aceea de revista „Studium” a institutului. Făceam şi eu parte din colectivul care o realiza şi trăiesc şi acum bucuria libertăţii de a gândi şi a te manifesta din preajma posturii de Mecena a profesorului, altfel temut şi necruţător magister.

Nu cred că a fost dedublare. Sau, dacă a fost, ea devenise natură umană pentru acele vremuri, pentru că – nu ştiam încă atunci – era incredibil ca susţinătorul unui curs studenţesc avizat de partid să lucreze concomitent la traducea lui Freud sau Adler, ignoraţi partinic de „ştiinţa românească” în domeniu. S-o numim, de parcă ar fi existat cu adevărat, „ştiinţa oficială” a psihologiei, acaparată mai târziu definitiv de filosofia comunistă.

Fiecare student păstrează probabil în memoria sa afectivă momentele rare de comuniune cu magisterul, sentimentul acela de izbândă trăit alături de cel ales ca model.

Sunt mândru că, o clipă, i-am fost în preajmă, ceva din rigoarea spiritului său înstăpânindu-se şi în cel al învăţăcelului. Aceasta mi se pare a fi izbânda supremă a Dascălului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: