O ninsoare cu fulgi mari s-a înteţit în timpul predicii ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, rostite la sfârşitul slujbei prilejuite de hramul „de primăvară” al Mănăstirii Voroneţ – Sf. Gheorghe. Înfrigurarea devenea vie în acele clipe în care vorbele vlădicăi evocau puterea credinţei care făcuse reală bucuria de a ne afla acolo, cinstind un sfânt arhicunoscut şi jertfa lui pentru credinţa creştină, un aşezământ celebru în întreaga lume şi o obşte monahală care a recuperat magistral această mănăstire purtând duhul Voievodului Ştefan. O ninsoare superbă, căzută însă la mijloc – trecut – de aprilie, îmbrăcând în alb înfrigurat albul florilor de cireş, de zarzăr, de măr, de vişin.
Aşadar, o vreme posomorâtă şi rece era aşezată deasupra Voroneţului, resimţită de tot poporul venit să asiste la Sf. Liturghie, de clericii slujitori şi de monahiile gazde, slujba desfăşurându-se afară, în curtea mănăstirii, pe un podium ridicat cu acest prilej. A prins bine păhăruţul de ţuică oferit mai târziu la masa de hram pregătită de obştea de măicuţe.
Fiind imediat după Paşti, Imnul Învierii a răsunat ori de câte ori rânduiala slujbei a cerut-o, dându-i de fiecare dată plenitudine vocile adăugite ale credincioşilor aflaţi în curte. De aceea poate înfrigurare a existat, sentimentul de frig însă – nu. Risipit probabil şi de căldura cuvintelor ierarhului, învăluind deopotrivă eroismul generat de credinţă de-a lungul timpului, căci „este greu să scoţi credinţa din sufletul omului”; dovezile de credinţă adevărată din vreme comunismului, când „unii erau membri de partid doar pe hârtie, în suflete fiind adevăraţi creştini” – „nu laud regimul comunist, ci oameni de atunci, înţelepţi şi săritori. Depinde de om…”, a spus ÎPS Pimen; jertfa care a dus la aşezarea Voroneţului între minunile lumii, aşezământul fiind inclus între cele opt monumente româneşti – cele mai multe bucovinene – înscrise în patrimoniul UNESCO, „nicio altă ţară din lume neputându-se lăuda cu o asemenea performanţă”; faptele demne de laudă ale obştii care, sub conducerea maicii stareţe Irina, a redăruit lumii „inegalabilul Voroneţ”. Chiriarhul a stăruit asupra importanţei stareţului în vieţuirea unei obşti monahale, dar şi în puterea sfaturilor lui de atâtea ori primite de feluriţi slujitori ai ţării şi ai locurilor veniţi să se spovedească şi să se împărtăşească la părintele stareţ sau la maica stareţă. Multe lucruri bune au pornit din chiar chiliile acestor conducători de obşti, nu întotdeauna cu şcoală multă, dar întotdeauna cu inegalabilă experienţă şi înţelepciune.
Mulţumind tuturor celor ce au ţinut să se bucure de hramul mănăstirii şi au fost prezenţi chiar şi pe o vreme nu neapărat primitoare la slujba de obşte, maica stareţă Irina i-a mulţumit cu deosebire ierarhului, care nu lipseşte vreodată de la sărbătorile Voroneţului, cinstind cu întreaga putere a episcopului, a harului şi aurei sale, eforturile cinului care îşi consacră existenţa slujirii lui Dumnezeu.
Comentarii