Primăvară

Vorba ceea (de la G. Topârceanu citire/ amintire): dup-atâta frig şi ceaţă…, ies gospodinele, iuţi ca albinele, toate (totuşi, să nu generalizăm!) dau zor, unele mătură, altele scutură, colbul din pătură şi din covor. Iar de scuturat ar mai scutura, însă, aflate la coadă, la bătător, alături de câţiva bondari-gospodari asemenea, dar poate că nu la fel de iuţi, şi-au dat seama că în cartier nu-s suficiente aceste suporturi de spânzurat covoare, ba şi că lângă ele se-nghesuie, la concurenţă, şi feţe noi. Cum de îndată străinele au fost demascate – ia, nişte servitoare de ocazie (o zi de dereticat se plăteşte cu 80-100 lei în perioada asta, s-au fălit ele), de la casele aflate două străzi mai încolo – s-a pornit scandalul. De ce nu scuturaţi în curţi „la voi”?! s-au zborşit indigenii. Nu putem, au explicat, cu ţâfnă, lucrătoarele, i-am scos doamnei lenjeria de pat la soare, se prăfuieşte (una); domnul doarme, a zis că să nu cumva să-l trezesc (alta)… Dacă cearta s-a stins, s-a întâmplat fiindcă era soare, zi lungă, unele s-au reprogramat, alţii s-au relocat şi, nu în cele din urmă, după ce până şi ideea asta fusese luată în calcul, dându-şi seama că nu ştiu unde s-ar putea reclama situaţia: la primar, la şefu’ de la asociaţie, la sectorist? Un băieţel cu şapcă, în misiune pe lângă bunica purtătoare de şorţ şi basma, a dat de vreo două ori cu degetul pe ecranul telefonului şi s-a pomenit îndrugând că primul aspirator a fost inventat în secolul XIX. Uite-aşa a scăpat el de păzit carpetele, peria şi ligheanul; a fost trimis în casă, să se uite la animate.

…Pe-alături, pe trotuar, poate că treceau şi vesele fete. Dar cin’ să le vadă, gospodarii-bondarii deja-şi lăsară baltă interesele!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI