„Dublu standard”

Se vorbeşte în ultima vreme despre un „dublu standard de calitate”, vizându-se mai ales unele produse alimentare; care, comercializându-se sub aceleaşi denumiri, au o calitate (prima!) în Occident şi alta în estul Europei, inclusiv în România. Aparent, s-ar induce ideea că Occidentul are un interes să bage pe gâtlejurile bieţilor de români produse proaste. Dar parcă se pierde din vedere că astfel de produse sunt anume solicitate de marile lanţuri comerciale, tocmai pentru a avea ce vinde, aici, unui număr cât mai mare de clienţi. Căci adevărata problemă este faptul că majoritatea românilor nu-şi permit să cumpere produse de calitate şi, prin urmare, scumpe pentru buzunarele lor, iar aici nu-i vorba doar despre cele alimentare. La urma-urmei, marfă ieftină se găseşte şi în Occident, unde realmente te poţi hrăni cu aproximativ 3 euro/ zi, asta fără să însemne că te ghiftuieşti, că mănânci delicatese ori măcar sănătos. Şi la Paris, la Londra sau Amsterdam te poţi înţoli cu îmbrăcăminte din Turcia sau China, la aceleaşi preţuri cu cele din Bazarul Sucevei. Da, un dublu standard există şi peste tot există, însă acesta este întâi şi întâi în relaţie cu buzunarele clienţilor-ţintă; nu „ieftin şi bun”, ci ieftin şi mult. Asta-i viaţa, asta-i piaţa! Cine-ar putea zice că a fost obligat să cumpere marfă proastă?…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: