Legendele Iţcaniului

Cartierul Iţcani al municipiului Suceava are tot felul de legende, unele mai ştiute, altele mai puţin. Poate că prima e cea (tran)scrisă de Simion Dascălu (un copist, un interpolator, un scriitor de basne sau, cum s-ar zice azi, un ziarist rău intenţionat), potrivit căreia/ căruia gândul întemeierii Moldovei s-a iscat taman pe dealul Iţcaniului dintâi (de aceea i se mai zice şi Vechi). Ia, după ce dovedise Dragoş bourul, alergat de i-a crăpat ţângaia de căţea (cică-i zicea Molda acelei căţele!), se-ntorcea omul la casa lui de peste munţi, cu voinicii săi trudiţi. Şi le ieşi în cale un Iţco, prisăcar din nord ce-şi mutase stupii pe-aici, zicându-le că locurile-s frumoase şi pustii, să vină şi ei. Veniră… Legenda-i incomodă (şi) azi pentru unii, că Iţco va fi fost slav, iar Dragoş (nu-i limpede din ce neam răsaltoit), supus al regelui maghiar. În fine, sărind peste timpuri, alţii au zis că, acum, Iţcani ar fi cel mai periculos cartier din România (cam la fel cum Suceava, cu tot cu Iţcani, e în top 5 al celor mai frumoase oraşe din ţară… privite-ntr-o oglindă englezească). Cât despre iţcăneni, aşa şi pe dincolo, zic şi ei ce zic, inclusiv chestii incomode. Bunăoară, cică de ce n-au suficiente drumuri asfaltate?! Că nu le-a asfaltat Ceauşescu, dar ce să-l pomenesc pe acela, că însuşi Ştefan cel Mare nu le-a asfaltat, deşi avea casa domnească la doar 2 km distanţă şi deşi de curând un deputat îl indica drept ctitor cum nu se mai găsesc azi (nici la Suceava, nici la Bucureşti, nici în opoziţie, d-apoi la putere). Vorbim şi noi, că, până ne-o închide-o cineva, nu ne doare gura. Chiar aşa: în ce limbă se vor fi înţeles Dragoş cu Iţco?!!!