Această străveche asociere de cuvinte, cu conotaţie preponderent religioasă, induce un adânc sentiment de bine. Adânc, pentru că nu ni se aduce la cunoştinţă că ne vom bucura curând de bogăţie, de cine ştie ce veselie sau de oaspeţi dragi, ci că într-un pântece sacru este pe cale să se zămislească pruncul ce va semnifica viaţa însăşi – Iisus. S-au născut prunci şi până a o face Maria, dar niciunul ca Fiul său n-a conferit Vieţii un mai profund înţeles şi o mai deplină raţiune decât cel desemnat să ne mântuiască.
Răscoleşte cineva în amintirile dureroase ale căsniciei şi scote la iveală cu ruşine şi durere cumplita decizie de a renunţa la alţi urmaşi atunci când li s-a părut amândurora că doi le ajung. Puteau fi la fel de bine şi patru, ar fi putut răzbi cum le răzbiseră, în vremurile şi mai grele de după război, părinţii cu cele cinci odrasle pe care le-au crescut, dar de ce nu dă Dumnezeu mintea românului cea de pe urmă? Să le fi trimis pe cap înaintea unei asemenea cumplite decizii un coşmar care să-i lumineze ce pierd şi că este cu adevărat crimă ceea ce fac. Crima s-o fi prescris poate, dar chipul copilului care şi-a apărat cu ardoare viaţa când ei au decis să nu i-o dăruiască şi care, venind triumfător pe lume în pofida sumbrei lor decizii, le luminează astăzi zilele este o dovadă grăitoare a uriaşei pierderi cu care îţi încarci sufletul atunci când iei o asemenea cruntă hotărâre.
Este mâna dumnezeirii într-o asemenea întâmplare. Căci nu este pedeapsă mai mare decât aceea să conştientizezi ceea ce pierzi făcându-l nenăscut pe cel ce se binevestise şi nici mai mare bucurie când cel ce nu voiai să vină pe lume devine cu adevărat vestea cea bună a trecerii tale prin lume.
Cugetaţi.
Comentarii